Povesti de viata Archives - Fundatia Crucea Alb-Galbena
  • 021.315.12.56
  • 021.315.12.76
  • 0725.213.661
  • cruceaalbgalbena@cag.ro
  • Lu-Vi 08:00-20:00
  • EnglishRomanian

VIRGINIA VASILESCU (85 ani) – POVEȘTI DE VIAȚĂ


Fundația ”Crucea Alb-Galbenă” – ”De peste 25 de ani – Eroii din umbră!”
Beneficiarii noștri – POVEȘTI de VIAȚĂ, VIRGINIA VASILESCU (85 ani)

De mai bine de un sfert de secol, Fundația Crucea Alb-Galbenă (Președinte Măriuca Ivan), alături de “eroii din umbră”, medici, asistenti medicali, kinetoterapeuti, asistenti sociali, îngrijitori, psihologi și voluntari alcătuiesc o mare familie aflată permanent în slujba a zeci de mii de pacienți, în mare parte vârstnici singuri, aflați în nevoie, cu probleme medicale. Acești oameni cu inimă mare, altruiști și devotați binelui luptă să meargă înainte, ca o familie mare și unită în folosul comunității, în ciuda greutăților de tot felul, a problemelor legate de atragerea de fonduri sau a lipsei empatie din partea unor autorități locale.
Fundația Crucea Alb-Galbenă este primul furnizor autorizat și acreditat de servicii de îngrijire medicală la domiciliu pentru vârstnici. În cei peste 25 de ani de existență a acordat asistență pentru 30.000 de seniori și a dezvoltat zeci de proiecte, în parteneriat cu autoritățile, cu societatea civilă sau din fonduri europene.
Este vremea să îi cunoaștem și pe beneficiarii noștri, pe cei cărora le sunt alături de ani de zile, membrii echipei Fundația Crucea Alb-Galbenă, acordându-le ajutor și susținere, servicii de asistență socio-medicală la domiciliu, fiindu-le aproape ori de câte ori au nevoie.

“Sunt moldoveancă, m-am născut în comuna Todireni, județul Botoșani” – ne-a mărturisit doamna VIRGINIA VASILESCU, asistentă medicală de meserie. “Am fost refugiaţi şi am migrat odată cu războiul, mai întâi în Oltenia şi apoi am ajuns cu familia la București. Mama avea 7 copii, iar tata lucra la Căi Ferate, la CFR; la Bucureşti am ajuns, după ce s-au mai liniştiti apele, cu un bou vagon de marfă! Era în 1944! Şi vaca o luasem cu noi, plus ce am reuşit să strângem de prin casă. Am primit o locuinţă lângă Gara Filaret, unde am locuit multă vreme. Apoi ne-am mutat în cartierul Rahova, iar eu, după ce m-am căsătorit, m-am stabili în cartierul Titan, unde locuiesc şi acum. Mi-aduc aminte că, la un moment dat eram toţi fraţii elevi. Mama ne-a făcut pe toţi şapte în zece ani; eram apropiaţi de vârstă şi mereu ne jucam cu toţii afară, în curte. Eu sunt axa de simetrie, adică mijlocul: un băiat şi două fete înainte de mine şi tot aşa, după ce m-am născut eu”.

VIRGINIA VASILESCU, fostă GHENEA, absolventă a celei de-a doua promoţii din istoria Şcolii Postliceale Sanitare!
Toţi cei şapte copii ai familiei Gheghea au absolvit şcoala generală şi liceul şi s-au răspândit în funcţie de meseria pe care şi-au ales-o. Una dintre surori a fost tehnician în domeniul Geodeziei, ceilalţi au lucrat în proiectări, iar Virginia a absolvit Liceul “Gheorghe Şincai” şi apoi a urmat cursurile Şcolii Postliceale Sanitare abia înfiinţată. Întâmplarea a făcut ca mama ei să se întâlnească cu Dr. Petre Dumitru care i-a spus că se caută candidate pentru Şcoala Sanitară de Asistente Medicale. Virginia a absolvit-o cu brio în 1960, fiind a doua promoţie din istoria şcolii!
Caietele de pregătire individuală, cursurile, scrisul şi desenele sunt impresionante, Virginia fiind o elevă model, foarte riguroasă, silitoare, tipicară, ambiţioasă şi perfecţionistă. Le păstrează şi acum!

A fost prima asistentă medicală care a mânuit defibilatorul electric în anii 1964 – 1965!

“Am fost repartizată la Spitalul ASCAR, la Cardiologie, apoi am lucrat timp de 7-8 ani la Centrul de Asistență al Cardiacilor din Piaţa Lahovari. În 1967 am fost detaşată la Ministerul Sănătăţii şi de atunci până în 2001, timp de 35 de ani am lucrat la Departamentul Relații Internaționale. Mă ocupam de tot ceea ce însemnau plecările în străinătate ale medicilor la congrese, conferinte, specializari. Pentru fiecare trebuia să întocmesc câte un dosar amplu cu vize, invitaţii, tematică, titlurile lucrărilor sau activitatea pe care o desfăşurau acolo, diurna şi cât şi mai câte. Vă daţi seama ce însemnau toate acestea înainte de revoluţie, în anii ’70 – ’80… Munca era una de sisif. Toata documentaţia trebuia făcută în câte cinci exemplare şi trebuia apoi să aştept răspunsurile de la cinci foruri pentru fiecare om şi fiecare deplasare”.
Cu toate că munca la Minister îi ocupa foarte mult timp, Virginia îşi ajuta mereu colegii şi prietenii: “mai o injecţie, mai o tensiune, mai un prim – ajutor, atunci când cineva avea vreo problemă de sănătate”.

Doamna VIRGINIA VASILESCU a lucrat la începutul carierei cu celebrul Dr. Constantin C. Iliescu (din 1991 Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare îi poartă numele), primul profesor de cardiologie din România care a înfiinţat, la 13 decembrie 1945 primul centru de asistenţă curativă şi profilactică a cardiacilor la dispensarul “Bucur”, socotit şi primul centru de învăţămînt de specialitate. Despre Spitalul ASCAR înfiinţat în 1957, Dr. P.D. White, personalitate marcantă a cardiologiei mondiale spunea la vremea aceea că “este unic în Europa şi poate servi ca model oricărei ţări în asistenţa cardiacilor”. . A avut şansa să colaboreze cu alte mari nume ale şcolii româneşti de cardiologie: Dr. Petronela Vintilă, Dr. Lucica Serafim ş.a.
„Sunt prima asistentă medicală care a mânuit defibilatorul electric în anii 1964 – 1965!” – spune cu mândrie doamna VIRGINIA VASILESCU. “În acel an acesta s-a introdus în premieră la noi, iar eu am fost cea care a făcut demostraţia pentru întreg personalul medical. Tot eu am început să îl folosesc fără anestezie la început şi cu antestezie, mai târziu. Soțul meu era medic de laborator şi îi făceam partea grafică pentru diapozitive pentru că eram foarte talentată la desen! Mi-a plăcut să ştiu cât mai multe, de aceea treceam mereu pe la diferite secţii din spital; participam deseori şi la autopsii…”.
”Cu doamna MĂRIUCA IVAN, preşedinta Fundaţiei Crucea Alb-Galbenă m-am întâlnit după 1990; am lucrat împreună până în 1998 la Ministerul Sănătăţii, la Serviciul de Cadre Medii. Apoi s-a retras şi am regretat-o cu toţii: era inimoasă şi sufletul Ministerului, avea o putere de muncă de invidiat, se implica în tot şi toate pentru ca treburile să meargă bine pentru oamenii noştri”.
A ieşit la pensie în anul 2001, dar a colaborat la câteva cabinete medicale private (Medicina Muncii, EKG-uri, recoltare analize, chiar şi organizare, contabilitate). Toate acestea până în anul 2017 când a trebuit să facă prima operaţie la genunchiul stâng, apoi la cel drept. Culmea, deşi a lucrat în domeniu, Doamna Virginia este cardiacă de la 19 ani! Are dese tulburări de ritm cardiac, stenoză mitrală, cardiopatie ischemică, şi-a pierdut de mai multe ori cunoştinţa atunci când mergea pe stradă. Are şi gonartroză la ambii genunchi la care are proteze.
”Îmi umplu ziua citind cu glas tare, dezlegând rebusuri, tricotând, desenând şi grădinărind. Eu am grijă de grădina din spatele blocului; primavara este o feerie, cu zeci de trandafiri şi lalele de toate culorile! ” – ne-a spus cu mândrie, doamna Vasilescu.

De câţiva ani este singură (soţul şi fiul au murit) şi are tot mai multe probleme de sănătate. Echipa Fundaţiei Crucea Alb-Galbenă a fost providenţială! Acum, de dânsa se ocupă de o bună perioadă de timp LETIȚIA CUCU, asistentă medicală.
”Ajutorul acestor oameni minunaţi sunt de neprețuit. Nu știu ce m-aș face fără fetele care au grija mea şi care îmi luminează viaţa! Le mulţumesc şi îi binecuvântez!”

Nu trebuie să uităm că, în locul fiecăruia dintre pacienții Fundației Crucea Alb-Galbenă putem fi noi, părinții noștri, bunicii noștri. Tristețea și singurătatea sunt bolile cronice ale vârstnicilor, pe care nu trebuie să le lăsăm să sape adânc în sufletul, inima și organismul lor șubrezit de trecerea anilor.
Suntem, împreună, responsabili pentru fiecare pas pe care îl facem către “ne pasă.”
Haideți să ne respectăm bunicii și să le oferim o bătrânețe demnă!
Cei care doresc să ajute vârstnicii singuri pot face donații în contul:
FUNDAȚIA CRUCEA ALB-GALBENĂ ROMÂNIA – IBAN RO76 RNCB 0071 0114 3379 0001 – deschis la BCR
Și tu poți fi alături de noi! Află mai multe, aici:
https://www.cag.ro/cum-ne-puteti-ajuta/

UNITED WAY Romania si Fundatia Crucea Alb Galbena, parteneri de 17 ani in proiectul ”Servicii de ingrijire socio-medicale la domiciliu”


UNITED WAY România este de 17 ani partenerul Fundației Crucea Alb-Galbenă România şi ne susţine într-unul dintre cele mai importante proiecte: “Servicii de îngrijiri socio-medicale la domiciliu“!
Datorită acestei echipe extraordinare, reușim să oferim ajutor celor aflați în nevoie, majoritatea fiind persoane vârstnice (90%!), singure, cu situaţie materială precară și cu grave probleme de sănătate.
Așa cum este și cazul cazul domnului T.P. (65 ani), singur, necăsătorit și fără copii, care suferă de boala Parkinson în stadiu avansat. Cu venituri lunare foarte mici, acesta locuiește într-o garsonieră confort II, la periferia Capitalei.

De T.P. se îngrijesc ocazional o mai veche cunoștință și o familie din vecini. Din cauza bolii avansate, nu mai poate beneficia de medicație administrată oral, iar in prezent poartă un dispozitiv extern, care, printr-o sondă introdusă direct in intestinul subțire, eliberează medicamentul care atenuează simptomatologia bolii de fond (Parkinson este o boală degenerativă care survine în urma distrugerii lente și progresive a neuronilor și, întrucât zona afectată joacă un rol important în controlul mișcărilor, pacienții au gesturi rigide, sacadate și incontrolabile, tremor și instabilitate posturală).
”Domnul T.P., din cauza bolii invalidante de care suferă, ar avea nevoie de supraveghere și îngrijire permanentă din partea unei alte persoane, dar, cum este singur, fără familie sau alți aparținători legali, atât personalul Fundației Crucea Alb-Galbenă România, cât și membrii comunității, încearcă să suplinească acest inconvenient” – spune Dr. Diana Vasiliu, medic voluntar, care a evaluat cazul. ”Este o persoană care își dorește să fie activă și să rămână independentă și, deocamdată, reușește să se descurce cu suportul acordat, mai ales că, din cauza depresiei și a anxietății cauzate de boala Parkinson, i se recomandă un stil de viață activ, pe cât este posibil”.

În cadrul parteneriatului dintre Fundația CRUCEA ALB-GALBENĂ România și UNITED WAY România, domnul T.P. primește în mod constant servicii socio-medicale la domiciliu (pansamentul stomei folosite pentru administrarea medicației, consiliere pentru administrarea medicației și privind igiena, monitorizarea parametrilor fiziologici si, ocazional, pachete cu alimente și materiale necesare igienii zilnice). In plus, i s-a pus la dispoziție un dispozitiv telefonic prin care poate contacta, într-o situație de urgență, personalul aflat la dispeceratul Fundației CRUCEA ALB-GALBENĂ România. Conexiunea se realizează prin intermediul unui kit format dintr-un telefon mobil cu taste mari, cu iluminare, cu font mare, un meniu simplu dedicat seniorilor și o brățară SOS rezistentă la apă și șocuri, care poate, prin simpla apăsare a unui buton, prin dispozitivul BUTONUL ROȘU, să apeleze dispeceratul, care, încearcă să ia legătura telefonică cu domnul T.P, alertând cea mai apropiată persoană care îl are în grijă sau cu personalul CRUCEA ALB-GALBENĂ din teren, aflat în apropiere.

”Principalul obiectiv al nostru este creșterea calității vieții persoanelor cu nevoi medicale speciale, preponderent vârstnice, dependente, cu stare socială precară, prin furnizarea de îngrijiri socio-medicale la domiciliu și facilitarea accesului la servicii de sănătate de calitate!” – spune 𝐌𝐚̆𝐫𝐢𝐮𝐜𝐚 𝐈𝐕𝐀𝐍, Președinta Fundației Crucea Alb-Galbenă România!

MULȚUMIM tuturor celor care ne susțin în derularea proiectelor care au ca obiect principal de activitate îngrijirea la domiciliu!
MULŢUMIM UNITED WAY România, pentru FAPTELE BUNE!
https://www.cag.ro/servicii-medicale-cu-plata-la-domiciliu/

CECILIA MARIA TOMESCU (73 ani) și BOGDAN MIRCEA ROBACKI (75 ani) – POVEȘTI de VIAȚĂ


Fundația ”CRUCEA ALB-GALBENĂ” România – ”De 25 de ani – Eroii din umbră!”

Beneficiarii noştri – POVEȘTI de VIAȚĂ, familia CECILIA MARIA TOMESCU și BOGDAN MIRCEA ROBACKI


Sunt de aproape 30 ani împreună, dar s-au căsătorit acum 24 de ani. Fiecare şi-a păstrat numele. „Mai avem puţin şi vom sărbători un sfert de secol sau nunta de argint” – spun cei doi soţi care, mai bine de cincisprezece ani, au beneficiat de serviciile socio-medicale ale Fundaţiei Crucea Alb-Galbenă. Camelia Tăriceanu, coordonator al echipei de asistente medicale şi Sonia Dragoş, kinetoterapeut, alături de alţi colegi s-au ocupat de ei, i-au ajutat şi îngrijit pe cei care îi consideră copiii lor. Îi leagă nu doar atenţia, grija, umanitatea, ci şi meseria: BOGDAN MIRCEA ROBACKI a fost medic, iar CECILIA MARIA TOMESCU, asistentă medicală, amândoi cu specialitatea ORL, pediatrie.
BOGDAN MIRCEA ROBACKI s-a născut în Bucureşti ăe 25 noiembrie 1946, într-o zonă liniștită a Capitalei, pe lângă Statuia Aviatorilor, unde locuieşte şi astăzi. Părinţii săi au fost medici şi au dorit să insufle pasiunea pentru meserie ambilor băieţi; Bogdan, fratele mai mare i-a urmat, deşi şi-ar fi dorit să fie inginer, iar fratele său, Vladimir a devenit arhitect.A emigrat în Germania imediat după cutremurul din 1977, şocat după ce l-a scos pe unchiul lor de sub dărâmături.
„Am avut o copilărie foarte frumoasă şi lipsită de griji” – povesteşte domnul ROBACKI, „Îmi amintesc mereu cu plăcere despre gaşca noastră frumoasă de copii de pe strada pe care o transformam în teren de fotbal, iar poarta casei, în poartă de fotbal. Eram liberi, învăţam şi ne jucam afară, în parc, nu ca acum când toţi copiii stau numai în casă cu tablete, telefoane şi calculatoare. Rareori trecea câte o maşină. Vecin ne era şi celebrul cântăreț Dorin Anastasiu, iar Mircea, fratele lui ne era coleg de echipă. Am prins și celebra iarnă din 1954, cu troienele cât casa. Mama, medic fiind şi pleca să îşi vadă pacienţii, cu schiurile, trecând peste poartă, atât de mari erau nămeţii. Se făceau tunele prin zăpadă, din uşa casei, să putem ieși”.
Tatăl său a fost reputatul Prof.Univ.Dr.Raoul Querin Robacki, anatomist de renume, autor de manuale şi tratate („Anatomia funcţională a omului”), profesor la UMF „Carol Davila” Bucureşti şi unul dintre cei care au pus bazele Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova, la începutul anilor ’70, înfiinţând Catedra de Morfologie, apoi Catedra de Anatomia Omului şi Medicină Legală; unul dintre amfiteatre îi poartă numele celui care a inclus disciplina „Anatomia Omului – descriptivă, topografică şi a dezvoltării”, a pus bazele organizatorice ale întregului proces de învaţământ şi a activităţilor de cercetare ştiintifică în anatomia macroscopică şi antropologică, proiectarea şi dotarea logistică a laboratoarelor. A deţinut prima conducere de Doctorat din Facultatea de Medicină şi a elaborat împreună cu colectivul catedrei un îndrumător de lucrări practice şi un Tratat de Anatomie.
„Bunicul era polonez, iar bunica, austriacă. Din partea mamei, suntem olteni din Poiana Mare, judeţul Dolj, Îi chema Iovănesc şi aveau neamuri în Serbia” – spune Dr.BOGDAN MIRCEA ROBACKI. „Tata era mai mult plecat, fie la spital, fie la facultate, apoi a stat multă vreme la Craiova, iar mama, medic pediatru, ca să poată avea grijă de noi, ne lua în tabere unde lucra cu delegaţie. Mergeam la mare, la Năvodari, unde erau vreo 3-4 barăci care alcătuiau colonia de copii, apoi am fost şi la Homorod unde a izbucnit o epidemie de scarlatină, pe care mama a reuşit să o ţină în loc şi tot aşa. Am învăţat multe de la ea. În 1956 odată cu reforma din sistemul sanitar, din medic pediatru, a devenit medic neuropsihitaru pentru copii. A fost obligată să îşi schimbe domeniul, aşa că a început să învețe și să o ia de la capăt cu pregătirea. Policlinica se afla în zona Pieței Galați, se numea Centrul de Neuropsihiatrie Infantilă. Apoi i-au mutat în spatele Tribunalului, pe cheiul Dâmboviței și de acolo a ieșit la pensie; a mai lucrat la Policlinca cu plată de ps trada Negustori”.
BOGDAN MIRCEA ROBACKI a absolvit Şcoala Elementară cu clase separate, de fete și de băieți, apoi Liceul „I.L Caragiale”. Chiar dacă şi-a dori să fie inginer, a dat examen la Facultatea de Medicină; a picat, așa că l-au luat imediat în Armată, la Marină, la Mangalia unde a rămas doi ani. A mai încercat să dea examen, militar în termen fiind, tot la Medicină, dar a picat. După încă un an de pregătire, a intrat la facultate în 1967 și a absolvit în 1973. „Îmi plăcea și mă pasiona tehnica, dar am fost nevoit să urmez cariera părinților. Pe vremea mea, Bacalaureatul se numea Examen de Maturitate şi era foarte dificil: într-o singură zi am dat examen oral la 7 materii, trecând de la o comisie la alta. Am mai dat şi două exemene scrise, la limba română şi matematică, unde am luat notă mică și am crezut că ingineria nu e de mine”.
După absolvirea U.M.F.„Carol Davila” din Bucureşti, BOGDAN MIRCEA ROBACKI a fost repartizat, prin telespeacker, la țară, în satul Dobrun, comuna Osica de Jos, lângă Caracal. „Aveam şapte sate de acoperit, ca medic. Am stat, da fapt am rezistat acolo patru ani, doi ani la Dobrun și doi ani la Rentea, mai aproape de Caracal. Prima leafă de doctor a fost de 1.050 lei, foarte puțin… Erau condiţii foarte grele; nu aveam lumină de multe ori, nu primeam lemne de la Consiliul Popular, era foarte frig, dar apa de la fântână era foarte bună. Dispensarul se afla la marginea localității Osica de Jos. Îl construiseră sătenii și, ca să nu se certe, au ales să se afle între sate. Trebuia sa fac rost de fân pentru cal, pentru că aveam o șaretă. Luam tensiunea pacienților pe sub mâneca paltonului. Nu puteam să îi dezbrac, pentru că era prea frig. Am învățat însă foarte multe lucruri, la țară, multe dintre cazuri fiind grave. Atunci când tata îmi împrumta masina, o Dacie 1100, dar după ce îl duceam la Craiova şi plăteam benzina, îi duceam eu pe pacienţi la spital, la Caracal. Pe Facebook, m-a găsit un pacient. Avea 14 ani atunci, l-am făcut bine, l-am tratat cu atenție şi m-a ținut minte, iar acum e bunic. Mă salută în fiecare dimineață”.
Fireşte, tânărul medic BOGDAN MIRCEA ROBACKI a dat examen ca să vină la oraș. Prima dată a picat, a doua oară a luat examenul, dar era un post la Iași și nu i-a convenit (se căsătorise, voia să ajungă în Bucureşti, la familie), iar a treia oară, deşi a luat din nou examenul, a refuzat postul care era la Târgu Mureș; a avut norocul să apară între timp un singur post în Capitală, pentru specialitate ORL la Spitalul ”Dr. Victor Gomoiu”, pe atunci Spitalul ”23 August”. Era în 1977, imediat după cutremurul din 4 martie… La examenul de specialist ORL din 1981 a fost primul pe țară. „Îmi doream chirurgie sau ATI, dar, așa a fost să fie” – povesteşte. „Șef de secție ORL era Profesorul Mircea Ciurea, fost coleg cu părinții mei; am avut şi noroc că stagiul îl făcusem la Spitalul Colțea, cu Profesorul Cincă care mă repartizase la un asistent său Dr. Mircea Ciobanu, bun profesionsit, dar de care nu reuşeam să dau. Ţin minte că, fiind de negăsit i se spunea . Și totuși, el m-a învățat multe și mi-a dovedit că specialitatea ORL nu este chiar atât de ușoară, că multe dintre cazuri sunt adevărate provocări pentru un medic. Făceam gărzi de nopate ca medic secundar, acum rezident. La Camera de Gardă veneau urgențe pe care, dacă nu le rezolvai în câteva minute, pacientul putea să moară, se sufoca. Trebuia să facem traheostomii, faringostomii, esofagostomii, să introduci endoscopul de trahee, pe esofag și să iei decizii pe moment. La primele intervenții m-au ajutat foarte mult asistentele. Am stat acolo până în 1988”.
A devenit apoi medic la Policlinica pentru Copii ”23 august”, în Bariera Vergului, care ținea tot de spital, apoi a fost detaşat la Policinica de Copii ”Pescăruș” (aparţinea de Spitalul Pantelimon), pe fostul Bulevardul Muncii, acum Bulevardul Basarabiei. „Era o o clădire goală, la propriu și la figurat. Fusese o fostă grădiniță pe care o mutaseră în altă locație, iar acolo nu exista nimic. Spitalul Pantelimon nu avea policlinica pentru copii şi a fost obligat să înfiinţeze una, cu orice preţ. Am inceput sa cerem de la alţii mobilier, aparatură…. Director era doamna Doctor Heindrich, al cărei soţ era inginer la Uzinele Griviţa, şi care, după proiectele mele, ne-a ajutat cu elemente de mobiler, şuruburi, piulițe. Am avut noroc că m-a urmat asistenta mea, om foarte improtant intr-un cabinte ORL de Pediatrie. Copilul trebuie ținut într-un anume fel, pentru ca eu să îi pot vedea nasul, gâtul, urechile. Plânge, se zbate, mai ales dacă este mic şi nu îl poţi consulta. Este ca o simbioză, o sincronizare între medic şi asistent, plus că tot asistenta avea gestiunea materialelor, a instrumentarului, a aparaturii, mobilierului. Era greu să găsesti un astfel de om priceput, dedicat, intergru! Revoluţia de la 1989 m-a prins acolo.”
La policlinica pentru copii a cunoscut-o pe CICI, aşa cum îi spune soţiei sale, CECILIA MARIA TOMESCU. Era asistentă medicală, specializată în gimnastică ortoptică, adică gimnastica ochiului, a globului ocular pentru copiii care sufereau de mai ales de strabism. Amândoi făceau parte din trupa de teatru de amatori, iar ea era personajul Pastiluţă în trupa de teatru de păpuşi. Copiii îi spuneau MAMA CICI. „Dădeam spectacole în spitalele pentru copii, la grădiniţe şi case de copii, chiar şi la azile de bătrâni, dar şi la Teatrul Nottara” – îşi aminteşte doamna Tomescu. „Spectacolele aveau teme medicale, făceam educaţie sanitară şi erau foarte bine primite”. Sunt împreună din 1995 şi s-au căsătorit patru ani mai târziu.
După Revoluţie, fosta sa directoare a fost chemată la Ministerul Sănătății de către Prof.Dr. Dan Enăchescu, un foarte bun organizator, cu experiență și cunoștințe în domeniu. A fost Ministrul al Sănătăţii la începutul anilor ’90, apoi a fost numit în funcţie Prof.Dr. Bogdan Marinescu, bun prieten; se știau din facultate când era asistent. Imediat după ce a fost numită ca Director al Direcţiei Resurse Umane din cadrul Minsiterului, Dr. Heindrich, l-a chemat pe Dr.BOGDAN MIRCEA ROBACKI şi după ce a dat concurs, a fost numit Director Adjunct, misiunea sa fiind să răspundă de asistentele şi asitenţii medicali. „Atunci am cunoscut-o pe Măriuca Ivan, fondatoarea şi preşedinta Fundaţiei CRUCEA ALB-GALBENĂ” – îşi aminteşte medicul. „Am fost în schimburi de experinţă în Franţa, Germania şi Belgia, am avut o bursă şi în Japonia. Am venit cu idei foarte bune, inovatoare în domeniu. Am deblocat posturile de asistent medical si farmacist principal – erau peste 3.000 de candidaţi, am organizat examene de promovare, suspendate de ani de zile, am înfiinţat testele grilă, am adus scanere prin care se puteau citi codurile de bare pe buletinele de analiză ale pacienţilor, aşa cum am văzut în Germania. Voiam să fac lucruri mari, revoluţionare în sistemul sanitar, dar au început tot felul de oprelişti, au apărut sindicatele şi, nu am mai rezistat. Am hotărât să mă retrag definitiv! Pur şi simplu am refuzat să mai fiu medic. Era în 1992 – 1993. Tot atunci am divorţat de fosta soţie şi, în acelaşi an a murit şi tata”.
BOGDAN MIRCEA ROBACKI s-a reorientat şi, până la urmă a făcut ceea ce visa adolescent fiind, când voia să devină inginer. S-a angajat într-un domeniu care combina tehnica, mecanica, electronica şi electrotehnica, dar şi marketingul şi organizarea pe care le stăpânea foarte bine! A devenit partener asociat şi director al firmei care importa baterii VARTA de masina în România. A învăţat şi contabilitate, a făcut şi cursuri de specialitate şi, prinrte alte atribuţii a ţinut contabilitatea firmei vreo 10 ani; s-a pensionat în anul 2011. „Recunsoc că nu mi-a lipsit medicina, profesia, activitatea de doctor. Mie îmi plăcea mecanica auto. Călătoream în ţară şi în străinătate, însoţeam delegaţiile străine care veneau pentru contracte cu firma care mergea foarte bine; vindeam baterii pentru toate maşinile, pentru camioane, maşini de marfă, microbuze, autocare, autobuze, motociclete şi scutere; chiar avansasem discuţii cu Marina Militară care avea nevoie de baterii pentru submarinul lor , nefuncţional din cauza asta. Dar nu s-au concretizat….„
În timp, a reuşit să rezolve cu actele care atestau că locuinţa în care se afla şi în care s-a născut îi aparţine de drept; casa a fost a unui ofiţer neamţ, Kronner, rudă cu bunicul său pe care l-a lăsat să locuiasca împreună cu el; a fost luat prizonier, deportat se pare în Siberia, de unde nu a mai fost găsit. I s-a luat tot, casa a fost nationalizată, iar Oficiul de Stat a început să aducă diverşi locatari. Au vrut să dea afară din acest imobil pe care pusese ochii cineva sus-pus de la ICRAL. „Am reuşit să cumpăr casa de la ICRAL, după ce m-am imprumutat”.
CECILIA MARIA TOMESCU s-a născut pe 3 septembrie 1949 în Bucureşti, la Spitalul Militar; tatăl lucra la Compania a III-a Sanitară. La un an a fost detaşat şi s-a mutat cu familia la Radna, lângă Arad, apoi la Lipova, mai târziu la Târgovişte, la Brezoi, la Drăgăşani şi la Râmnicu Vâlcea, iar după ce s-a pensionat, părinţii s-au mutat la ţară, în Dâmbovita, în comuna Sălcioara, la 20 km de Târgovişte. Cecilia a absolvit şcoala primară la Drăgăşani şi Liceul Teoretic din oraş, fiind colegă din clasa I până în clasa a XI-a – se făceau 11 clase, cu Mugur Isărescu, Guvarnatorul BNR.

„Am dat examen la Facultatea de Medicină, la Pediatrie şi am picat la 3 sutimi diferenţă. Am lucrat un an în învăţământ, am predat limba română într-un sat de lângă Drăgăşani, după care m-am hotărât să fac Şcoala Tehnică Postliceală de Asistente Medicale din Râmnicu Vâlcea. Am absolvit-o şi am fost repartizată la Brezoi unde am stat un an şi l-am cunoscut pe fostul meu soţ care a murit în 1989. M-am mutat la Călimăneşti, apoi m-am căsătorit şi am venit în Bucureşti, fiind repartizată la Leagănul de Copii nr. 4, în spatele Spitalului . Am lucrat un an, apoi m–au mutat la un Centru pentru Copii cu handicap de pe Mântuleasa; stăteau în timpul săptămânii, zi şi nopate, iar părinţii îi luau doar în week-end. La cutremurul din 1977 s-a dărâmat un coş al uneia dintre cele trei corpuri de clădire, un copil a murit şi alti trei au fost grav răniţi. Nu se mai putea lucra acolo, dar a fost greu pentru că parintii nu au vrut să îşi ia copiii acasă. Deci trebuia să avem grija lor chiar şi în condiţii precare. Apoi am fost mutate la Grădiniţa Armenească, iar eu m-am transferat la Policlina de Copii a Spitalului de unde am iesit la pensie acum 18 ani, la cerere, nu la vârstă. Noi asistentele eram remunerate foarte prost, la două, trei luni, cabinetele fuseseră dată medicilor în comodat, nu se plateau taxele la stat, iar eu, pentru un ban în plus, mergeam să fac menaj în diverse locuinţe şi continuam să lucrez şi la policlinică, atunci când aveau nevoie de mine, mai ales când era vorba despre copiii foarte mici”.
CECILIA MARIA TOMESCU era văduvă, singură şi, la inceputul anilor ‘90 a trebuit să cumpere apartamentul în care locuia cu chirie. A facut rate, împrumuturi la CAR, pe la cunoştinţe şi prieteni şi a trebuit să le achite lunar. „Plăteam 602 lei rată în fiecare lună, ţin minte si acum. Soţul meu murise pe 31 august 1989, iar eu pe 3 septembrie împlineam 40 de ani…. Nu aveam nici măcar loc de veci. Abia am găsit şi am plătit apoi taxe peste taxe. Ţin minte că am achitat cu totul 75.000 lei pentru cimitir, iar pentru casă, casa 120.000 lei. Incredibil! Noroc că, datorită părinţilor mei care se mutasera la ţară, nu am dus lipsa mâncării!”
Cu BOGDAN MIRCEA ROBACKI s-a reîntâlnit după ce acesta îşi dăduse demisia din Ministerul Sănătăţii şi tocmai se angajase la VARTA. „Făceam naveta între cele două locuinţe, eu stăteam în Tineretului, găteam şi pentru Bogdan şi pentru tatal lui, căruia îi spuneam Dom’ Profesor, iar el îmi spunea Duduia Cici. Rămâneam în week-end-uri, dar, după ce mi s-a spart apartamentul – fuseseră 14 spargeri în acrtier în acea seară, am hotărât să îl închiriez unor nepoate şi să mă mut aici definitiv. Era în 1995. Un an mai târziu a murit tatăl lui Bogdan, în 1997 tatăl meu şi în 1998 a murit mama. S-au dus unul dupa celalalt. Doi am purtat doliu!.”
Pe 2 aprilie 1999 s-au căsătorit, dar au hotărât să îşi păstreze, fiecare, numele. Din nefericire, cei doi soţi nu s-au bucurat prea mult de o viaţă tihnită împreună, pentru că au aparut marile probleme de sănătate. În vara anului 2005, Cecilia a paralizat brusc şi nu se mai putea mişca aproape deloc; ridica doar mâinile. A rămas internată câteva săptămâni. Fără un diagnostic clar, fără formule de tratament care fuseseră încercate în repetate rânduri.

După doi ani de chin, BOGDAN MIRCEA ROBACKI a aflat de echipa Fundaţiei CRUCEA ALB GALBENĂ şi, după o discuţie cu Preşedinta Măriuca Ivan, pe care a reîntâlnit-o după ani, inimoasele asistente s-au ocupat rând pe rând, vreme de mai bine de 15 ani, de soţia sa imobilizată la pat. Primii paşi i-a făcut abia după un an şi jumătate. Acum merge doar cu cadrul sau sprijindu-se de pereţii casei. Cu opt ani în urmă s-a îmbolnavit grav şi doamnul Robacki: a făcut un AVC şi cu greu a putu fi salvat. “Acum ne ajutăm şi ne sprijinim reciproc, aşa cum putem! Suprevieţuim şi ne târâm, dar suntem împreună şi asta este cel mai important! Nu ştiu ce ne-a fi făcut fără ajutorul şi susţinerea oamenilor de bine de la Fundaţia CRUCEA ALB GALBENĂ cărora le datorăm viaţa!”
De peste 25 de ani, membrii echipei Fundația CRUCEA ALB-GALBENĂ România (Președinte Măriuca Ivan), alături de “eroii din umbră”, alcătuiesc o mare și frumoasă familie aflată în slujba a mii de pacienți, în mare parte vârstnici singuri, aflați în nevoie, cu grave probleme medicale. Sunt oameni cu inimă mare, dedicați meseriei și devotați binelui care luptă să meargă înainte, în folosul comunității, în ciuda greutăților de tot felul, a problemelor legate de atragerea de fonduri sau a lipsei empatie din partea autorităților.
Fundația CRUCEA ALB-GALBENĂ ROMÂNIA este primul furnizor autorizat și acreditat de servicii medicale și sociale pentru vârstnici. Până acum, a acordat asistență la peste 30.000 de seniori, dezvoltând proiecte, în parteneriat cu societatea civilă, cu autoritățile, cu oameni de bine sau din fonduri europene. Nicio clipă nu trebuie să uităm că, în locul fiecăruia dintre acești pacienți putem fi noi, pot fi părinții și bunicii noștri. Împreună trebuie să fim responsabili pentru fiecare dintre acești oameni aflați în nevoie și să dovedim că ne pasă!
Cei care doresc să ajute vârstnicii singuri o pot face prin donații în contul:

FUNDAȚIA CRUCEA ALB-GALBENĂ ROMÂNIA – IBAN RO76 RNCB 0071 0114 3379 0001 – deschis la BCR
Și tu poți fi alături de noi!
Află mai multe, aici: https://www.cag.ro/cum-ne-puteti-ajuta/

MARIA OBADA (74 ani) și ION OBADA (76 ani) – POVEȘTI de VIAȚĂ


Fundația Crucea Alb-Galbenă” România – ”De 25 de ani – Eroii din umbră!”

Beneficiarii noștri – POVEȘTI de VIAȚĂ, familia MARIA și ION OBADA 

ION OBADA  este originar din județul Botoșani. S-a născut pe 3 iunie 1946, a absolvit Școala Primară în Ștefănești, localiatea natală, apoi, Școala Profesională din Botoșani, specialitatea mecanic auto, în domeniul agricol. Avea să revină în sat, unde s-a angajat ca tractorist și mecanic. MARIA OBADA îi este consăteancă. S-a îndrăgostit de el la vârsta de 16 ani, l-a așteptat sî se întoarcă din armată și, acum mai bine de cinci decenii s-au căsătorit. ”Avem 52 de ani de căsnicie, dar ne iubim de vreo 60!” – ne-a spus doamna OBADA. Au împreună trei copii (Cristina și gemenii Monica și Marius) și doi nepoți (Alexandru și Claudia) stabiliți în Anglia. Fiicele lucrează în Italia, la Brescia.

 

Bolnavi, cu grave afecțiuni cardiovasculare, respectiv și neurologice, MARIA și ION OBADA sunt beneficiari ai îngrijirilor socio-medicale la domiciliu oferite de Fundația CRUCEA ALB-GALBENĂ România (Președinte Măriuca Ivan). Le deschide ușa de câteva ori pe săptămână tânăra VALERIA DULGHERU, asistentă medicală, un om cald, frumos, dedicat acestei nobile meserii despre care consideră că este o permanentă provocare: ”Nu trebuie să uiți că, în fiecare zi că poți alina suferința pacienților atât grijă, administrarea tratamentului prescris de medic, dar și prin vorbă bună și zâmbet. Pentru noi nu contează cât de grea a fost ziua, câte probleme am întâmpinat și cât de repede trebuie să le rezolvi. Faptul că pacienții își pun viața în mâinile noastre, a celor care le acordă îngrijire, demonstrează încrederea pe care o au în noi”.

 ”Am îmbătrânit amândoi încet și frumos și am rezistat pentru că ne-am iubit mereu și dintotdeauna!”

 

”L-am cunoscut pe Ion prin fratele meu, erau colegi de școală” – povestște zâmbind MARIA OBADA. ”Mă îndrăgostisem mai demult și tot căutam motive să ies din casă să îl văd; așa că, vărsam apa din găleată ca să mă duc la fântână, atunci când îi auzeam motorul de la tractor. La un moment dat a plecat în armată. Trimitea cărți poștale familiei și scria de fiecare dată: <Mamă, spune-i Mariei să nu se mărite, să mă aștepte, să nu se grăbească!>. Eu trebuia să fac o școală de meserii, pentru că nu reușeam să găsesc loc de muncă… Mi-am dorit să mă înscriu la o școală care pregătea lucrători domeniul veterinar; era în localitatea Șendriceni din județul Suceava la 50 km de casă, dar ai mei nu mi-au putut plăti internatul și nici costurile. Așa că am rămas lângă părinți, acasă, unde m-a găsit ION atunci când s-a întors din Armată. După vreo câteva luni ne-am logodit. Când a venit cu primul salariu acasă, 26 de lei, foarte mic și la vremea aceea, am realizat că nu ne putem descurca…”

”Eu i-am spus că nu mai pot rămâne în sat, unde munceam foarte mult, pe un salariu de nimic și doar în timpul campaniilor agricole, așa că am întrebat-o dacă vrea, trebuie să mergem împreună la București” – o completează domnul OBADA. ”A început să plângă pentru că nu voia să plece de lângă mama ei! Ea avea aproape 20 de ani, iar eu 22 de ani și urma să am o familie pe care trebuia să o întrețin și de care să am grijă!”.

MARIA și ION au ajuns în Capitală în 1969 și curând s-a născut Cristina, prima lor fiică.

”Am luat-o de la zero!” – povestește MARIA. ”Am stat la început la tata care era tâmplar și locuia într-o cameră cu chirie; ne-a primit, dar ne-a pus în vedere că va trebui să ne găsim cât mai repede o locuință. Nu puteam sta trei într-o cameră, plus că fata urma să vină curând pe lume. Ne-am angajat amândoi la serele din Popești – Leordeni, el ca mecanic și tractorist, eu la sortat de roșii și castraveți și la niște mașinării care înfoliau marfa care mergea toată la export. Ne-au dat până la urmă casă, tot o cameră, undeva în Berceni, pe Șoseaua Olteniței, pe lângă Cimitirul Cărămidarii de Jos. Apoi, eu m-am mutat la serele cu flori, unde munca era ceva mai ușoară, în sensul că nu trebuia să car atâta, dar era umiditate și foarte, foarte frig. Florile trebuiau păstrate la rece ca să reziste, să rămână proaspete. Am muncit la sere 12 ani și am făcut naveta zilnic. După patru ani și jumătate au venit pe lume și gemenii, un băiat și o fată. Pe Cristina am dus-o la mama o perioadă, când avea 7 luni, iar pe Monica și Marius i-am crescut în primii doi ani fiind mai mult în concediu medical. Între timp ION s-a angajat la fabrica de cauciucuri <Danubiana>, tot ca mecanic. Avea salariu mai mare, dar venea acasă negru din cap până în picioare. Hainele murdare de la negrul de fum trebuiau spălate la două zile, plus că erau și cei trei copii pe care i-am avut la creșă, grădiniță și școală. Am primit în fine, un apartament de patru camere, dar nemobilat. Așa că a trebuit să facem amândoi rate peste rate, datorii. Am făcut naveta 6-7 ani de la Popești – Leordeni; pentru a lua ceva de mâncare trebuia să merg aproape zilnic cu autobuzul 144 până la Piața Piscului, unde este acum Orășelul Copiilor, apoi să mă întorc repede acasă, să gătesc copiilor și soțului și să plec la serviciu. M-am angajat apoi la fabrica <Mecanică Fină> la o secție unde se confecționau pile; am lucrat 16 ani acolo. Dar, uite că am răzbit până la urmă și nici nu știu când a trecut timpul. ION are un extraordinar simț al umorului, îi place să glumească, să spună bancuri, mă făcea să râd… Altfel, nu știu cum aș fi rezistat! Am îmbătrânit amândoi, încet și frumos!”.

Până la vârsta de 60 de ani soții OBADA nu au avut probleme de sănătate. Le plăcea să se plimbe, să participe la activitățile cluburilor de seniori, să se implice ori de câte ori era nevoie de ei. Doamnei MARIA îi plăcea să danseze și să croșeteze. Cu ocazia unui eveniment organizat la Teatrul Elisabeta au aflat de Fundația CRUCEA ALB – GALBENĂ și de minunata echipă care se ocupă de serviciile socio-medicale la domiciliu.

”Dacă nu ar fi MARIA, eu degeaba aș mai exista! Ea este sprijinul meu!”

    

Din păcate, cu 12 ani în urmă, domnul OBADA a făcut un AVC; a fost internat de urgență la Spitalul FUNDENI, a fost tratat, dar, deși și-a revenit până la urmă, sechelele au rămas, iar problemele de sănătate s-au accentuat. De supărare, acum doi ani, soția sa a făcut infarct; de ani de zile durerile de oase, de picioare și de coloană, reminiscențe ale condițiilor inumane de lucru din seră o chinuie și nu-i dau pace. ”Cei 12 ani de muncă în sere, în condiții foarte grele, chiar și când eram însărcinată, și-au spus cuvântul!” – mărturisea doamna OBADA. ”Ridicam și transportam coșurile cu legume, stăteam permanent în umezeală și frig; soțul meu trebuia să facă tură de noapte, să plece de la trei dimineața cu tractorul cu remorcă să care fructele, legumele, astfel încât să apuce să se întoarcă să stea cu fata cea mare, iar eu să plec la serviciu” . ION OBADA are și o pareză, trebuie supravegheat permanent și este dependent de tratamentul medicamentos; de exemplu asistenta Valeria Dulgheru este cea care îi administrează periodic perfuzia cu ”Cerebrolysin”, folosit în cazul complicaţiilor post-accident vascular cerebral, le măsoară amândurora tensiunea și glicemia pentru a ține sub control și diabetul. ”Ne era foarte greu să mergem zilnic la policlinică pentru injecții; fără domnișoara asistentă și fără ajutorul Fundației CRUCEA ALB – GALBENĂ nu știu ce ne-am face! Și, sincer vă spun, dacă nu ar fi MARIA, eu degeaba aș mai exista! Ea este sprijinul meu!” – ne mărturisea domnul OBADA căruia nu îi mai place să iasă din casă, să se plimbe în fiecare zi prin parc, așa cum făcea până nu demult. Pentru că, pur și simplu îi place să stea acasă împreună cu soția sa.

De 25 de ani, membrii echipei Fundația CRUCEA ALB-GALBENĂ ROMÂNIA (Președinte Măriuca Ivan), alături de “eroii din umbră”, alcătuiesc o mare și frumoasă familie aflată în slujba a mii de pacienți, în mare parte vârstnici singuri, aflați în nevoie, cu grave probleme medicale. Sunt oameni cu inimă mare, dedicați meseriei și devotați binelui care luptă să meargă înainte, în folosul comunității, în ciuda greutăților de tot felul, a problemelor legate de atragerea de fonduri sau a lipsei empatie din partea autorităților.

Fundația CRUCEA ALB-GALBENĂ ROMÂNIA este primul furnizor autorizat și acreditat de servicii medicale și sociale pentru vârstnici. Până acum, a acordat asistență la peste 30.000 de seniori, dezvoltând proiecte, în parteneriat cu societatea civilă, cu autoritățile, cu oameni de bine sau din fonduri europene. Nicio clipă nu trebuie să uităm că, în locul fiecăruia dintre acești pacienți putem fi noi, pot fi părinții și bunicii noștri. Împreună trebuie să fim responsabili pentru fiecare dintre acești oameni aflați în nevoie și să dovedim că ne pasă!

Cei care doresc să ajute vârstnicii singuri o pot face prin donații în contul:

FUNDAȚIA CRUCEA ALB-GALBENĂ ROMÂNIA – IBAN RO76 RNCB 0071 0114 3379 0001 – deschis la BCR

Și tu poți fi alături de noi! Află mai multe, aici: https://www.cag.ro/cum-ne-puteti-ajuta/

ȘTEFAN IORDACHE (70 ani) – POVEȘTI de VIAȚĂ


Fundația ”Crucea Alb-Galbenă” România – ”De 25 de ani – Eroii din umbră!”

Beneficiarii noștri – POVEȘTI de VIAȚĂ, ȘTEFAN IORDACHE (70 ani)

      

”Mulți m-au întrebat cum este să te cheme ȘTEFAN IORDACHE, cum este să port numele marelui actor! De fapt, mulți credeau că glumesc atunci când mă prezentam, își imaginau că sunt fanul actorului și mă priveau la început suspicioși”… – ne povestește domnul ȘTEFAN IORDACHE, beneficiar de mai bine de doi ani al  îngrijirilor socio-medicale la domiciliu oferite de Fundația Crucea Alb Galbenă România (Președinte Măriuca Ivan).

 

Are multiple și tot mai grave afecțiuni și este ajutat și monitorizat periodic de VALERIA DULGHERU, asistentă medicală la Crucea Alb Galbenă care ne mărturisea: ”Consider că meseria de asistent medical este o adevărată provocare. Trebuie să îți amintești în fiecare zi că poți alina suferința pacienților atât prin administrarea tratamentului prescris de medic, cât și printr-o vorbă bună și printr -un zâmbet. Pentru un bun asistent nu trebuie să conteze cât de grea a fost ziua, câte probleme a întâmpinat, ci trebuie să își amintească de valorile fundamentale ale acestei  profesii și de motivele pentru care a ales-o. Faptul că pacienții își pun viața în mâinile celor care le acordă îngrijire, demonstrează încrederea în noi”.

ȘTEFAN IORDACHE a fost lucrător comercial, a lucrat în alimentație publică ani de zile în București, pe Litoral și la CFR, pe vagon restaurant.

”M-am născut în București, în zona Pieței Matache, pe strada Ștefan Furtună” – își începe POVESTEA DE VIAȚĂ. ”Apoi m-am mutat cu părinții în cartierul Titan, în spatele Policlinicii cu același nume”.

A absolvit scoala în București și s-a specializat în domeniul Alimentației Publice pe Litoral, la Mamaia, la Hotel Perla și la fostul Hotel București: ”Am pornit de la zero în această meserie, începând de la piccolo și ajutor de ospătar, apoi am devenit ospătar, bucătar, bucătar șef și șef de unitate. Înainte de a fi luat Armată am lucrat la Spitalul Militar, apoi am fost repartizat la Gospodăria de Partid, cum i se spunea la vremea aceea, în anii ’70. Am lucrat apoi pe Litoral în sezon, iar în restul timpului, la București. Am avut un contract cu I.H.R. Mamaia pe care am fost nevoit să îl întrerup, așa încât am rămas în București. Un prieten m-a ajutat să mă angajez la CFR, care ținea de Ministerul Transporturilor. Am lucrat pe vagoane – restaurant, am călătorit în toată țara, inclusiv pe rutele spre Budapesta, Praga și Viena. Îmbolnăvindu-mă de hepatită, a trebuit să rămân pe loc și am fost repartizat la depozitul de alimente unde era o muncă mai ușoară. Am fost șef de depozit”.

A cunoscut-o pe viitoarea soție, LIZICA, în București; erau vecini de bloc, dar și colegi de școală, în cartierul Titan. ”Cu Lili, așa cum îi spun eu, ne cunoșteam din clasa a V-a, de când eram elevi la școala nr. 86” – ne spune domnul IORDACHE. ”Am devenit prieteni în timp, ne-am mutat împreună și, ne-am hotărât până la urmă să ne căsătorim! Era în 1975 și, un an mai târziu, ne-am căsătorit legal!”.

Au doi copii, o fată și un băiat și patru nepoți (Andrei, Alexia, Ciprian și Cezar); cel mai mare are 22 de ani, iar cel mai mic, 2 ani.

După Revoluție pentru ȘTEFAN IORDACHE au apărut problemele medicale grave, mai ales la spate, la coloană, o compresie medulară la nivelul la T7 – T8; acea strangulare a măduvei spinării îi provoca dureri insuportabile. Practic nici nu mai putea merge; o pareză pe partea dreaptă l-a obligat să renunțe la serviciu, deși nu împlinise 50 de ani. ”Norocul meu era că locuim la parter, dar pentru a mă putea deplasa cât de cât, trebuia să fiu ajutat de soție sau de copii”.

 

Domnul IORDACHE a făcut și sport, box, iar medicii i-au spus că totul i s-a tras de la o căzătură. A fost operat de două ori, abia a doua oară i-a reușit o intervenție chirurgicală foarte dificilă la care au participat medici de la Spitalul numărul 9, Spitalul de Pneumoftiziologie și Spitalul Militar. ”Am fost singurul pacient cu o asemenea operație care a reușit să se ridice și să meargă pe propriile picioare!” – spune domnul IORDACHE. ”Mi-am revenit, dar diabetul pe care se pare că îl aveam, m-a terminat! Când mi-au făcut analizele amănunțite pentru operație mi-au descoperit această boală despre care habar nu aveam și care nu se manifestase. Așa că diabetul a început să mă toace mărunt, mărunt…. Am fost pensionat pe caz de boală. Am continuat să lucrez, dar tot mai greu și doar ocazional, în week-end-uri, la evenimente, nunți, botezuri, petreceri unde mă solicita un fost coleg pe care îl școlisem în domeniul alimentației publice”.

Sunt 4-5 ani de când domnul IORDACHE nu a mai putut să lucreze absolut deloc din cauza multiplelor probleme de sănătate. ”Am și probleme cardiace și de circulație și, făcând investigații medicale suplimentare, inclusiv CT și colonoscopie pentru că pierdeam sânge, amețeam ți aveam stări generale foarte proaste, medicul mi-a spus că am cancer la colon și că trebuia să fiu operat de urgență. Eram internat la Spitalul Fundeni așa că m-a mutat de la Cardiologie, la secția de Chirurgie. Regret că m-am grăbit, pentru că acum trebuie să trăiesc și cu această păcătoasă de stomă! În vară au fost doi ani de la operație. Ajutorul echipei de la Crucea Alb-Galbenă și prezența domnișoarei asistente DULGHERU în viața noastră sunt esențiale! Trebuie schimbată stoma, fac tratamente complexe, diabetul mă chinuie, am răni la picioare care supurează și nu se vindecă, am fost operat și la un călcâi și, aproape că nu mai pot ieși deloc din casă. E groaznic, aproape că nu mai suport să stau așa, pur și simplu, să nu mă mai pot deplasa, mai ales că am fost toată viața un om foarte activ! Nu știu ce ne-am face eu și soția care trebuie să aibă grijă și de nepoți, de acești oameni minunați, de vizitele săptămânale ale acestei fete excepționale, de profesionalismul său, de grija pe care ne-o poartă, de zâmbetul ei cald. Vă mulțumim din suflet!”.

De 25 de ani, membrii echipei Fundația Crucea Alb-Galbenă România (Președinte Măriuca Ivan), alături de “eroii din umbră”, alcătuiesc o mare și frumoasă familie aflată în slujba a mii de pacienți, în mare parte vârstnici singuri, aflați în nevoie, cu grave probleme medicale. Sunt oameni cu inimă mare, dedicați meseriei și devotați binelui care luptă să meargă înainte, în folosul comunității, în ciuda greutăților de tot felul, a problemelor legate de atragerea de fonduri sau a lipsei empatie din partea autorităților. Fundația Crucea Alb-Galbenă România este primul furnizor autorizat și acreditat de servicii medicale și sociale pentru vârstnici. Până acum, a acordat asistență la peste 30.000 de seniori, dezvoltând proiecte, în parteneriat cu societatea civilă, cu autoritățile, cu oameni de bine sau din fonduri europene. Nicio clipă nu trebuie să uităm că, în locul fiecăruia dintre acești pacienți putem fi noi, pot fi părinții și bunicii noștri. Împreună trebuie să fim responsabili pentru fiecare dintre acești oameni aflați în nevoie și să dovedim că ne pasă!

Cei care doresc să ajute vârstnicii singuri o pot face prin donații în contul: FUNDAȚIA CRUCEA ALB-GALBENĂ ROMÂNIA – IBAN RO76 RNCB 0071 0114 3379 0001 – deschis la BCR

Și tu poți fi alături de noi! Află mai multe, aici: https://www.cag.ro/cum-ne-puteti-ajuta/

Skip to content