PM INNOVATION LABORATORIES susține vârstnicii îngrijiți de Fundația Crucea Alb-Galbenă România - Fundatia Crucea Alb-Galbena
  • 021.315.12.56
  • cruceaalbgalbena@cag.ro
  • Lu-Vi 08:00-20:00
  • EnglishRomanian

Activitatea Fundaţiei Crucea Alb Galbenă România este susținută de PM Innovation Laboratories care a donat luna aceasta produse de îngrijire în valoare de 18.624 euro. 450 de vârstnici au beneficiat de acesta.

“Suntem mândri să avem alături de noi compania PM Innovation Laboritories și sperăm că acest prim proiect va fi un pas către o colaborare de succes pe termen lung. Produsele oferite de companie au fost de un real folos pentru pacienții îngrijiți de Fundația Crucea Alb-Galbenă, care, în această perioadă, au acces limitat la investigații și internări în spitalele de stat și se îndreaptă în număr tot mai mare către noi.

Programele pe care le derulăm nu ar fi posibile fără implicarea partenerilor noștri, iar în ultima perioadă, mai mult ca oricând, ne-am bucurat să vedem că tot mai mulți își doresc să facă un pas in față.”, a declarat Măriuca Ivan, Director General Fundația Crucea Alb-Galbenă România.

În cei 24 de ani de îngrijiri medicale la domiciliu Fundația Crucea Alb-Galbenă România a deschis ușa a peste 24.000 de bunici pe care i-a ajutat să își recapete și să își mențină sănătatea, dar și demnitatea. Misiunea aceasta a fost susținută și promovată de o mulțime de oameni generoși.

”În această perioada complicată am ales să fim alături de cei în suferință, încercând să le aducem un strop de fericire și de sănătate. Prin campania derulată alături de partenerii noștri, Fundația Crucea Alb-Galbenă România, ne propune să susținem seniorii aflați în programul de îngrijire la domiciliu, oferindu-le acces la cel mai avansat tratament împotriva hemoroizilor, PrestoGel®.

Acestă prima acțiune face parte dintr-un proiect pe care dorim să-l derulam cu regularitate, în acord cu viziunea companiei noastre de a dezvolta terapii inovatoare personalizate pentru nevoile fiecărui pacient în parte,” a declarat Dr. Doru Roșu, Chief Executive Officer PM Innovation Laboratories.

Despre PM INNOVATION LABORATORIES.

P.M. Innovation Laboratories Ltd. (PM) este un joint-venture internațional, ce oferă în permanență soluţii eficiente pentru ȋmbunătățirea stării de sănătate şi creşterea calității vieții fiecărui pacient în parte.

Compania deține un portofoliu de produse unice, inovatoare, dezvoltate de medici de renume, din ingrediente 100% naturale şi bazate pe dovezi  clinice solide, cu un ȋnalt profil de eficacitate şi siguranță, special create ca un răspuns la nevoile  consumatorului.

Portofoliul de produse PM Innovation Laboratories include PrestoGel ®, HyperFlex®, ProVene®, Fixoderm®

Despre Fundația Crucea Alb Galbenă România

Fundatia Crucea Alb Galbena Romania este unul dintre pionerii în dezvoltarea serviciilor de îngrijire medicală la domiciliu în România, după model belgian. Asigură îngrijirea medicală la domiciliu pentru vârstnici de 24 de ani și, până acum, peste 24000 de pacienți au beneficiat de serviciile acesteia.

 

Fundația Crucea Alb-Galbenă

Bucureşti, Bd. Regina Maria nr. 21, Sector 4

cruceaalbgalbena@cag.ro

021 3151256

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.