Perfuzia reprezintă una dintre modalitățile de administrare injectabilă a medicamentelor. Perfuzia intravenoasă (administrare parenterală) presupune administrarea direct în circulația sanguină prin puncționarea unei vene a unor soluții perfuzabile și medicamente pentru echilibrare hidroelectrolitică, precum și în scop terapeutic. Locurile unde se montează perfuzia (locuri de elecție) sunt alese de asistentul medical în funcție de patul vascular optim pentru această manevră.
Înainte de administrarea perfuziei are loc pregătirea psihică a pacientului (informarea pacientului cu privire la procedură, riscuri și beneficii), precum și obținerea consimțământului informat.
În ceea ce privește pregătirea fizică, se recomandă pacientului să urineze și să se așeze în decubit dorsal cu brațul sprijinit pe o pernă elastică sau un suport, evitând hiperextensia articulației cotului. Astfel, poziția trebuie să fie comodă și relaxată, accesibilă puncției.
Rolul asistentului medical în administrarea tratamentului perfuzabil este unul major, responsabilitatea pentru executarea corectă a tehnicii aparținându-i în totalitate.