“La Spitalul Municipal, unde a fost mama mea internată, în urma unui accident vascular cerebral, m-a abordat o doamnă, în timp ce plângeam pe o bancă, neştiind cum o să mă descurc în acest caz. M-a întrebat ce am păţit, dacă îmi este rău şi cum ar putea să mă ajute. Din vorbă în vorbă, i-am povestit tot ce a păţit mama şi disperarea mea, neştiind cum să o ajut. M-a îndrumat spre Crucea Alb-Galbenă. M-a întâmpinat un asistent medical foarte binevoitor. Am făcut toate demersurile şi după o anchetă socială, au început procedurile de îngrijire la domiciliu. De atunci și până astăzi s-au împlinit doi ani de zile. A fost un ajutor incredibil! Suntem extrem de mulţumite de atitudinea lor, de respectul pe care îl au faţă de noi. Mi-ar fi fost foarte greu fără doamna Maria Dumitrache! Mă bucur de fiecare dată atunci când o văd venind! Chiar şi în zilele în care am fost eu internată, dumneaei şi-a respectat programul şi a ajuns de fiecare dată. De asemenea, am primit periodic şi vizita unui kinetoterapeut care i-a îmbunătăţit foarte mult starea mamei mele.”
Dna V.M
“O cunosc pe doamna asistentă Maria Dumitrache de când a venit prima dată pentru a-mi îngriji piciorul. De atunci, mă simt mult mai bine, nu îmi pot închipui cum m-aş fi descurcat fără acest ajutor, fiind singur. Sunt foarte mulţumit! Nu aş fi putut să mă deplasez nici până la poartă, având piciorul în stadiul incipient de acum câteva luni. Se poate observa o mare diferenţă! Mulţumesc dnei Maria şi întregii echipe pentru efortul depus!”
Dl. P.G.
Doamna Maria Dumitrache este o persoană pozitivă, după cum povestește despre ea însăși: “Zâmbesc de fiecare dată când intru în casa pacienţilor!! Zâmbesc pentru că îmi place să le dăruiesc măcar un strop de bucurie, să le schimb starea în bine, să le iau pentru o fracţiune de secundă gândul de la boala care îi macină…Mă încarc cu energie de la pacienţii mei şi le dăruiesc la rândul meu energie…pozitivă! Tot ceea ce fac trebuie să aibă un sens şi trebuie să simt că e misiunea mea de îndeplinit.”
De o asemenea echipă bine pregătită și implicată sunt îngrijiți toți pacienții noștri! Pentru a cunoaște mai bine o parte a echipei, puteți accesa secțiunea Echipa de pe site-ul nostru.
Vicki Ciobanu