Fundația Crucea Alb Galbenă organizează începând cu 1 octombrie 2020, de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, evenimentul online ”Împreună pentru bunici”. Dedicat în întregime seniorilor, evenimentul se va derula pe durata a 2 săptămâni și va integra o serie de acțiuni menite să aducă în prim plan problematica îmbătrânirii populației, dar și să ajute la creșterea calității vieții seniorilor.

Un bun prilej pentru fiecare dintre noi, membri ai comunităţii, să ne exprimăm respectul şi preţuirea pentru bunicii noştri şi rolul pe care ei îl joacă în viața societății, în special în educarea tinerelor generații. Se continuă misiunea de a sprijini cât mai mulți pacienți sociali lansând cu această ocazie pagina de donații https://www.cag.ro/doneaza-online/ Toate sumele colectate în cadrul acestui eveniment vor fi utilizate pentru îngrijirea bunicilor aflați în grija Fundației, în siguranța propriului cămin, fără a-i mai expune riscurilor din spitale, mai ales în această perioadă în care presiunea asupra acestora este uriașă.

Seria de manifestări va include intervenții ale medicilor și specialiștilor apropiați și dragi Fundației: Profesor Ion Victor Brukner, Președintele Fundației Crucea Alb Galbenă, Doctor Rodica Tănăsescu – specilist în medicina de familie, doctor Mircea Laurențiu, specialist osteopatie, doctor Remus Nica și dr. Sever Oană Cristian, dr. Dana Jianu – specialist în chirurgie plastică. Invitații noștri vor analiza problematica vârstnicilor din perspectiva medicală, dar și provocările pe care le aduce înaintarea în vârstă.

În cei 24 de ani de îngrijiri medicale la domiciliu, Fundația a deschis ușa a peste 24.000 de bunici pe care i-a ajutat să își recapete și să își mențină sănătatea, dar și demnitatea. Misiunea aceasta a fost susținută și promovată de o mulțime de oameni generoși. Facem, cu această ocazie, o reverenţă în faţa talentului, vitalităţii, tenacităţii şi creativităţii tuturor artiştilor care susțin cu atâta dedicare misiunea Crucii Alb Galbene România.

Ne bucurăm că și de această dată de implicarea unor artiști speciali printre care amintim pe Tania Popa, Medeea Marinescu, Mihai Călin, Alexandra Velniciuc, Monica Davidescu, Dan Helciug, Costel Cașcaval, Alexandru Nagy și mulți alții.

Momentele pregătite de susținătorii Fundației vor fi publicate online, pe canalele de comunicare ale acesteia (Facebook, Web, YouTube și Instagram), alternând cu materiale informative menite să sprijine bunicii comunității noastre să acceseze serviciile de îngrijire medicală în siguranță.

Măriuca Ivan, Director General al Fundației Crucea Alb Galbenă România, a declarat:

”Ne aflam într-o perioadă în care trebuie să facem față unor provocări majore, atât ca persoane fizice, cât și ca membri ai societății. Mai mult ca niciodată, viața noastră este guvernată de incertitudini, incertitudini privind sănătatea noastră, incertitudini privind țara în care trăim, incertitudini privind lumea în care trăim. Există, totuși, un lucru care nu se schimbă, CERTITUDINEA că îmbătrânim! Gândindu-mă la mine, la prietenii mei, la echipa cu care lucrezș dar și la vârstnicii pe care Fundația Crucea Alb Galbenă îi îngrijește, nu sunt liniștită. Dimpotrivă! 1 Octombrie- Ziua Internțională a Persoanelor Vârstnice, în anul 2020, reprezinta pentru mine un prilej de meditație, de analiză, de îngrijorări, dar și de speranțe. Sunt îngrijorată, deoarece după mai mult de 20 de ani de când îngrijim vârstnici la domiciliu, nu văd un sistem de îngrijire a vârstnicului coerent în România, nu văd o strategie asumată, nu văd o implicare a instituțiilor statului în promovarea și susținerea unei îmbătrâniri demne. Văd în continuare vârstnici săraci, vârstnici singuri, vârstnici cărora nimeni nu le deschide ușa, vârstnici care sunt considerați o ”povară” pentru societatea românească.

Privesc însă, cu speranță către viitor, deoarece văd mai mulți tineri implicați în protecția socială a persoanelor vulnerabile, tineri care vin cu soluții și idei inovative, văd oameni cu experiență care au luptat pentru ca vârstnicii să aiba parte de serviciile pe care le au astăzi și care încă nu-și abandonează misiunea, vad schimbări politice care pot genera politici publice mai realiste și mai bine realizate care să producă un impact pozitiv asupra celor mai vulnerabili din societatea noastră.

Vreau să transmit astăzi un mesaj pozitiv, constructiv, un mesaj prin care să chem alături de mine oameni emaptici, implicați, dar și realiști, oameni cu idei, dar și cu initiațivă, oameni de strategie, dar și oameni practici. Împreună vreau să proiectăm un viitor mai bun pentru vârstnicii de azi, dar și un viitor mai bun pentru noi, vârstnicii de mâine!

Vă multumesc!