Un oaspete atât de aşteptat
Carmen O. este una din asistentele medicale care lucrează la Fundaţia Crucea Alb Galbenă. Mulţi dintre beneficiarii noştri ii datorează un strop de bine, de sănătate şi… un zâmbet, pe care ea îl oferă tuturor cu aceiasi deschidere: de încurajare, de înţelegere, de bun găsit, un zâmbet care spune: sunt aici şi nu mai eşti singur în faţa bolilor si nefericirilor tale.
Carmen e o femeie frumoasă şi deşteaptă. Pentru frumuseţea ei v-ar ajunge o fotografie, pentru ştiinţa ei stau mărturie notele cu care a absolvit o şcoală postliceală şi două facultati.
Un distins domn, Radu Dobrogeanu, scria despre ea si cazurile beneficiarilor pe care ea ii ingrijeste in Viata medicala, din numarul 50 / 11 decembrie 2009, in articolul « Nume propriu: SPERANŢA » :
Carmen O., asistentă medicală, are norma de bază la Secţia de ATI coronarieni a Spitalului „Elias“, spital de elită şi nu rareori are pacienţi de excepţie. Domnişoara blondă, cu un chip luminos, a tratat pe patul de suferinţă personaje cunoscute precum Ion Iliescu, Fănuş Neagu, Sergiu Nicolaescu. La CAG prestează jumătate de normă. Asistă aici oameni de la celălalt pol social, unde până şi sărăcia doare. Are în grijă 60 de pacienţi, majoritatea vârstnici din cartierele Rahova, Ferentari, Kogălniceanu. Câteva scurte escale, de-a lungul unei zile, dezvăluie o faţă a lumii plină de suferinţe surde, obturate de uşile închise la plecare.
Popasul 1. În apropierea Operei, o curte veche, imobil dărăpănat dintre cele două războaie. Urcăm pe întuneric o scară abruptă. În apartamentul, şi el întunecat şi rece, o mizerie pestilenţială. Cu şase milioane pensie lunară, cei doi bătrâni abia îşi târăsc viaţa de pe o zi pe alta. Tânăra asistentă ar fi trebuit să-şi pună mască de protecţie. Nu-i putea jigni totuşi pe locatari care-şi luminează feţele de câte ori o văd intrând pe uşă. Bătrânul, de 80 de ani, în urma unei plastii la laba piciorului stâng, prezintă un ulcer varicos. Tânăra îl pansează cu grijă. Le măsoară tensiunea: el, 14/9, ea – 15/8.
Popasul 2. Economistă de 87 de ani: „Când vă văd – ne spune – mă simt mai bine. Ştiu că Dumnezeu v-a trimis“. Imobilizată la pat. Coxartroză bilaterală, poliatrită reumatoidă la mâini şi picioare, demenţă senilă. Nu demult, fiind singură, a căzut şi a delirat inconştientă trei zile şi trei nopţi până a descoperit-o o rudă apropiată. Tânăra asistentă îi aduce, cu fiecare vizită, o undă de speranţă.
Popasul 3. Un bătrân de 83 de ani. Din cauza diabetului zaharat, în urmă cu zece ani i-a fost amputat piciorul drept. În stângul nu se poate bizui, deplasarea prin casă o face doar târându-se pe burtă cu cele 85 de kg ale lui. Când ajunge la fereastră, vede cu regret forfota Capitalei. Pentru un fost reporter care umbla pe coclauri, amintirile dor, dor cumplit. Glicemia 125, tensiunea 14,5/8. Supravegherea medicală dă roade.
Popasul 4. Adolescenta de 16 ani, având tetrapareză spastică, deficit motor sever şi impotenţă funcţională severă ne întâmpină cu zâmbetul pe buze din căruciorul cu rotile situat lângă calculator. A suferit recent o intervenţie chirurgicală la coloană, picioare şi genunchi. Asistenta o pansează cu grijă. Vorbesc despre şcoală, unde mama o însoţeşte zilnic, despre comunicarea prin e-mail cu cadrele didactice. Marga învaţă foarte bine, este printre cele mai bune eleve din clasă, vrea să ajungă economist. Ştie că, ajutată de oameni cu inimă, îşi va putea împlini visul.
Popasul 5. Persoana cea mai vârstnică – o femeie de 89 de ani. Pensie CAP de 22,5 lei pe lună. Suferă de maladia Alzheimer din 2003. Nu mai ştie cum o cheamă, câţi ani are, coerenţă zero, nu mai are niciun control. Complet retrasă în lumea ei. Numai când îl aude pe Fuego, cântând la televizor, tresare. Amintiri de demult. În restul timpului, îşi îmbrăţişează cu obsesie păpuşa pe care o ţine la piept. A suferit recent o plagă prin cădere şi necesită periodic pansament. Fiica ei şi-a abandonat familia să-şi îngrijească mama. Bătrâna are somn bun, poftă de mâncare, tensiunea 15/8. Tragedia va mai dura.
Pastile pentru insomnii, pentru coşmaruri. Marele oraş strigă surd din răni deschise.
Carmen e o colega buna, intotdeauna isi ajuta colegii; e deasemenea un subordonat apreciat de conducerea organizatiei. Este insa si foarte modesta – si are desigur si destule greutati. Putini stiu ca face zilnic o naveta obositoare, ca are 2 joburi, o familie ca oricare alta, parinti in varsta care au nevoie de ajutorul ei.Totusi, cand intra pe oricare usa, este o binefacere simpla ei prezenta. Zambetul care nu o paraseste parca niciodata iti da putin din puterea ei si parca te lasi mai usor supus unor proceduri medicale ce nu pot fi considerate placute.