Fundația ”Crucea Alb-Galbenă” – ”De 25 de ani – Eroii din umbră!”
Beneficiarii noștri – POVEȘTI de VIAȚĂ, ELISABETA S. (89 ani)
De un sfert de secol, Fundația Crucea Alb-Galbenă (Președinte Măriuca Ivan), alături de “eroii din umbră”, medici, asistenti medicali, kinetoterapeuti, asistenti sociali, îngrijitori, psihologi și voluntari alcătuiesc o mare familie aflată permanent în slujba a zeci de mii de pacienți, în mare parte vârstnici singuri, aflați în nevoie, cu probleme medicale. Acești oameni cu inimă mare, altruiști și devotați binelui luptă să meargă înainte, ca o familie mare și unită în folosul comunității, în ciuda greutăților de tot felul, a problemelor legate de atragerea de fonduri sau a lipsei empatie din partea unor autorități locale. Fundația Crucea Alb-Galbenă este primul furnizor autorizat și acreditat de servicii de îngrijire medicală la domiciliu pentru vârstnici. În cei 25 de ani de existență a acordat asistență pentru 30.000 de seniori și a dezvoltat zeci de proiecte, în parteneriat cu autoritățile, cu societatea civilă sau din fonduri europene.
A sosit vremea să îi cunoaștem și pe beneficiarii noștri, pe cei cărora le sunt permanent alături, de ani membrii echipei Fundația Crucea Alb-Galbenă, acordându-le ajutor și susținere, servicii de asistență la domiciliu și medicale, fiindu-le aproape ori de câte ori au nevoie.
De doamna ELISABETA se ocupă de o bună perioadă de timp BOGDAN ANTOHI, asistent medical la Fundația Crucea Alb-Galbenă. De ani de zile, locuiește singură, într-o locuință pentru care plătește chirie, jumătate din pensie. De doi ani nu mai poate ieși din casă. Bogdan îi este aproape, o vizitează des, îi acordă asistență medicală ori de câte ori are nevoie, îi ia tensiunea, glicemia și se asigură de fiecare dată că nu au apărut alte probleme grave de sănătate. Oricum, țin mereu legătura, Bogdan fiind singurul care o vizitează. ”Sunt o enciclopedie. Nu uit și nu am uitat nimic de când m-am născut. Mulți m-au întrebat de ce nu scriu o carte despre viața mea. Am o memorie extraordinară și de aceea mă bucur de fiecare zi în care simt că Dumnezeu încă nu mi-a luat mințile!”….
S-a născut pe 14 iunie 1933 in județul Dolj, fostul județ Romanați, acum comuna Celaru, satul Marotinu de Jos. ”De mică mi s-a spus Viorica…. Aveam 7 ani când a început războiul și am cunoscut tot răul pe care l-a produs: frică, foamete, tații, frații, fiii plecați pe front” – povestește doamne Săvulescu. ”Sunt primul copil din 4 frați, unul dintre ei murind la 2 ani. Erau vremuri grele, foamete, așa încât, la 14 ani, m-au urcat într-un camion, cu un bagaj în care erau două cămășuțe din finet, o gâscă vie și m-au trimis la București, la sora tatălui meu. Era în 1947… Așa că, sunt 74 de ani de când locuiesc în București. Aici m-am format ca om, aici am învățat, aici mi-am întemeiat o familie. Am locuit în Bucureștii Noi, la început pe fosta strada Preot Ionescu, lângă Biserica Bazilescu; m-am mutat apoi la nașii mătușii mele, dar și părinții adoptivi ai unchiului meu, basarabeni de origine, pe strada Pieții nr. 4 unde am locuit timp de 11 ani. Unchiul meu lucra la CFR”. A absolvit Liceul de fete ”Doamna Stanca” din zona Podului Grant, transformat apoi în Școala Medie Tehnică de Comerț. Era cea mai apropiată școală de locuință. ”Am devenit economistă și am lucrat la UCECOM – Uniunea Centrală a Cooperativelor Meșteșugărești înființată în 1948, cu rang de minister, la fel precum CENTROCOOP de care aparțineau cooperativele de consum de la sate. Sediul era pe Calea Plevnei 46 – 48. Am lucrat direcția de investiții, fiind colegă de birou cu viitorul meu soț, Constantin Săvulescu cu care m-am căsătorit la 25 de ani. Era diferență de 12 ani între noi…” – spune doamna Săvulescu.
Băiat de preot, Constantin S. era cel mai mic din 7 frați și provenea din gemeni (fratele i-a murit la doi ani). A absolvit Seminarul Teologic Central, pentru că tatăl lui, Preotul Stavrofor Ioan S. din Dâmbovița a dorit să îl urmeze, să îi predea Parohia. Cu toate acestea a vrut să urmeze cariera militară și a dat examen la Școala de Ofițeri de Cavalerie din Sibiu; începuse războiul și a fost trimis la Ploiești unde, a scăpat ca prin minune de bombardamentele din 1944, pentru că a refuzat să se ducă la adăpostul peste care a căzut o bombă. Colonel în rezervă, a absolvit și Facultatea de Drept și avea să lucreze la UCECOM până la 72 de ani. A murit acum șapte ani, la vârsta de 94 de ani. După ce s-au căsătorit in 1958 s-a făcut o reorganizare mare la nivelul UCECOM care a devenit întreprindere de Comerț Exterior. ”Eram 20 de familii și s-a pus problema ca unul din soți să plece, așa că m-am transferat eu la Ministerul Transporturilor, la departamentul juridic, apoi am lucrat la ILEXIM, tot o instituție de comerț a Cooperației de Consum” – spune Elisabeta Săvulescu care a lucrat până în 1977, când a ieșit la pensie.
Fiind însărcinată, pe 10 ianuarie 1960 li s-au repartizat o cameră într-o casă naționalizată pe Bd. Dacia nr. 78. În același an s-a născut unica lor fiică, stabilită de 30 de ani în Australia, în Melbourne. ”Acolo am rămas 12 ani, am reușit să cumpărăm casa conform legii 112 și am plătit-o integral; casa avea o bucătărie comună și patru camere în care locuiau chiriași care, între timp au plecat”. La începutul anilor ‘90, locuința a fost revendicată și câștigată de așa ziși foști proprietari, așa încât familia Săvulescu (cei doi soți, fiica, ginerele și nepoții) a fost nevoită să se mute cu chirie, undeva, pe strada Toamnei. ”După 50 de ani de muncă ai soțului meu și după cei 36 de ani și 4 luni ai mei, ajunsesem practic în stradă, nevoiți să ne plecam rapid, înainte să apară al ușă executorii și să lăsăm și parte din ceea ce agonisisem. Am fost în audiențe, ne-am spus păsul și nedreptatea, dar ni s-a spus că nu sunt locuințe de dat la schimb, să ne mutăm cu chirie și că vom mai vedea…”. Doamna Săvulescu i-a crescut pe cei doi nepoți (Dan și Alice) până într-o zi în care fiica și ginerele, amândoi cercetători chimiști, Doctori în Chimie i-au anunțat că pleacă definitiv în Australia. Era în 1992. A fost un șoc pentru soții Săvulescu, doamnei Elisabeta i-a căzut tot părul, iar soțul a făcut Zona Zoster. ”Au dat vina pe vremuri, incertitudini, mineri, dar cred că planul era făcut demult! Am suferit enorm, mai ales că și-au luat și copiii. Eu îi crescusem pe Dan și pe Alice care, din păcate s-a stins acum 5 ani, la 21 de ani, dintr-o culpă medicală. Fiica mea a avut o cădere psihică și se află într-o depresie continuă, fiind pensionată pe caz de boală. Nu mai ține legătura cu mine… Mă mândresc însă cu nepotul meu, care acum este cadru universitar la Londra”. Fiica și ginerele au divorțat între timp; ea a rămas în Australia, iar el și-a refăcut viața în Canada.
După decesul soțului, Elisabeta S. a trebuit să părăsească și locuința din strada Toamnei pe care nu și-o mai putea permite. De șapte ani locuiește în apartamentul din pentru care plătește jumătate din pensie. În 2020 a avut un accident, fiind lovită de o mașină chiar pe trecerea de pietoni din fața casei. A urmat o lungă perioadă de suferință, de imobilizare la pat și recuperare medicală. Din păcate, de atunci, doamna S. nu mai poate ieși din casă, iar Fundația Crucea alb Galbena și asistentul medical Bogdan Antohi sunt singurii pe care s-a putut baza. Bogdan o ajuta și cu cumpărăturile de alimente, medicamente, cu rețetele medicale luate de la medicul de familie, cu plata facturilor, etc.. S-a descurcat singură, până la accidentul de mașină, o rinită alergică rebelă și pandemia care au țintuit-o în casă. 
”Îmi umplu ziua uitându-mă la televizor, la știri, la documentare, citind… Vreau să fiu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în țară și în lume, să fiu informată și să am mintea limpede.” – ne spune mândră, Doamna Săvulescu. ” Eu trăiesc cu 10 lei pe zi, dar nu mă plâng. Mă descurc pentru că eu spun așa: cât ai, atât cheltui! Restul pensiei se duce pe chirie și medicamente, pe întreținere, apă, căldură. Ajutorul celor de la Crucea Alb-Galbenă și mai ales prezența asistentului Bogdan, care îmi sunt alături de șase ani, sunt de neprețuit. Nu știu ce m-aș face fără ei!.”
Nu trebuie să uităm că, în locul fiecăruia dintre pacienții Fundației Crucea Alb-Galbenă putem fi noi, părinții noștri, bunicii noștri. Tristețea și singurătatea sunt bolile cronice ale vârstnicilor, pe care nu trebuie să le lăsăm să sape adânc în sufletul, inima și organismul lor șubrezit de trecerea anilor. Suntem, împreună, responsabili pentru fiecare pas pe care îl facem către “ne pasă”. Haideți să ne respectăm bunicii și să le oferim o bătrânețe demnă!
Cei care doresc să ajute vârstnicii singuri pot face donații în contul: FUNDAȚIA CRUCEA ALB-GALBENĂ ROMÂNIA – IBAN RO76 RNCB 0071 0114 3379 0001 – deschis la BCR
Și tu poți fi alături de noi! Află mai multe, aici: https://www.cag.ro/cum-ne-puteti-ajuta/