Actualizare status proiect: Incepand cu anul 2021 Primaria Capitalei a decis sa opreasca proiectul prin care 200 de persoane beneficiau GRATUIT de servicii de ingrijiri socio-medicale. In prezent, Fundatia Crucea Alb-Galbena, cu sprijinul oamenilor de bine, a continuat furnizarea acestor servicii pentru 100 de pacienti cu nevoile cele mai acute. Pacientii sunt sustinuti din donatii ale persoanelor fizice si companiilor private. Si tu poti fi alaturi de noi! Afla mai multe aici: https://www.cag.ro/cum-ne-puteti-ajuta/.
Centrul Pilot de Coordonare a Serviciilor de Îngrijiri Integrate la Domiciliu din Municipiul București
În martie 2020, încă de la debutul pandemiei am reluat un proiect drag nouă, Centrul Pilot de Coordonare a Serviciilor de Îngrijiri Integrate la Domiciliu din Municipiul București, un proiect care se află în cel de-al zecelea an de implementare.
Astfel, cu sprijinul Primăriei Municipiului București am avut posibilitatea de a oferi GRATUIT servicii de îngrijiri socio-medicale la domiciliu pentru 200 de persoane din București.
Persoanele cu venituri reduse, persoane bolnave (care suferă de o boală acută sau cronică) au avut posibilitatea de a beneficia gratuit, în confortul propriului domiciliu, de îngrijiri acordate de echipa pluridisciplinară a Fundației Crucea Alb-Galbenă.
Însă, din martie 2021, în timp ce Primăria Capitalei a decis să opreasca acest proiect, Telefonul Verde al Direcției de Asistență Socială a Municipiului București a continuat să trimită cele mai grave cazuri către noi.
În ciuda tuturor beneficiilor aduse tuturor persoanelor implicate, precum și a faptului că bătrânii erau încurajați să rămână acasă pentru ca vor fi îngrijiți în confortul propriului camin, proiectul nostru nu a fost finanțat în continuare.
Noi însă nu am putut întoarce spatele beneficiarilor noștri și cu eforturi considerabile, atât umane cât și financiare, am pastrat 100 de beneficiari cu nevoile cele mai acute.