Fundația ”CRUCEA ALB-GALBENĂ” România – ”De 25 de ani – Eroii din umbră!”
Beneficiarii noştri – POVEȘTI de VIAȚĂ, familia CECILIA MARIA TOMESCU și BOGDAN MIRCEA ROBACKI
Sunt de aproape 30 ani împreună, dar s-au căsătorit acum 24 de ani. Fiecare şi-a păstrat numele. „Mai avem puţin şi vom sărbători un sfert de secol sau nunta de argint” – spun cei doi soţi care, mai bine de cincisprezece ani, au beneficiat de serviciile socio-medicale ale Fundaţiei Crucea Alb-Galbenă. Camelia Tăriceanu, coordonator al echipei de asistente medicale şi Sonia Dragoş, kinetoterapeut, alături de alţi colegi s-au ocupat de ei, i-au ajutat şi îngrijit pe cei care îi consideră copiii lor. Îi leagă nu doar atenţia, grija, umanitatea, ci şi meseria: BOGDAN MIRCEA ROBACKI a fost medic, iar CECILIA MARIA TOMESCU, asistentă medicală, amândoi cu specialitatea ORL, pediatrie.
BOGDAN MIRCEA ROBACKI s-a născut în Bucureşti ăe 25 noiembrie 1946, într-o zonă liniștită a Capitalei, pe lângă Statuia Aviatorilor, unde locuieşte şi astăzi. Părinţii săi au fost medici şi au dorit să insufle pasiunea pentru meserie ambilor băieţi; Bogdan, fratele mai mare i-a urmat, deşi şi-ar fi dorit să fie inginer, iar fratele său, Vladimir a devenit arhitect.A emigrat în Germania imediat după cutremurul din 1977, şocat după ce l-a scos pe unchiul lor de sub dărâmături.
„Am avut o copilărie foarte frumoasă şi lipsită de griji” – povesteşte domnul ROBACKI, „Îmi amintesc mereu cu plăcere despre gaşca noastră frumoasă de copii de pe strada pe care o transformam în teren de fotbal, iar poarta casei, în poartă de fotbal. Eram liberi, învăţam şi ne jucam afară, în parc, nu ca acum când toţi copiii stau numai în casă cu tablete, telefoane şi calculatoare. Rareori trecea câte o maşină. Vecin ne era şi celebrul cântăreț Dorin Anastasiu, iar Mircea, fratele lui ne era coleg de echipă. Am prins și celebra iarnă din 1954, cu troienele cât casa. Mama, medic fiind şi pleca să îşi vadă pacienţii, cu schiurile, trecând peste poartă, atât de mari erau nămeţii. Se făceau tunele prin zăpadă, din uşa casei, să putem ieși”.
Tatăl său a fost reputatul Prof.Univ.Dr.Raoul Querin Robacki, anatomist de renume, autor de manuale şi tratate („Anatomia funcţională a omului”), profesor la UMF „Carol Davila” Bucureşti şi unul dintre cei care au pus bazele Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova, la începutul anilor ’70, înfiinţând Catedra de Morfologie, apoi Catedra de Anatomia Omului şi Medicină Legală; unul dintre amfiteatre îi poartă numele celui care a inclus disciplina „Anatomia Omului – descriptivă, topografică şi a dezvoltării”, a pus bazele organizatorice ale întregului proces de învaţământ şi a activităţilor de cercetare ştiintifică în anatomia macroscopică şi antropologică, proiectarea şi dotarea logistică a laboratoarelor. A deţinut prima conducere de Doctorat din Facultatea de Medicină şi a elaborat împreună cu colectivul catedrei un îndrumător de lucrări practice şi un Tratat de Anatomie.
„Bunicul era polonez, iar bunica, austriacă. Din partea mamei, suntem olteni din Poiana Mare, judeţul Dolj, Îi chema Iovănesc şi aveau neamuri în Serbia” – spune Dr.BOGDAN MIRCEA ROBACKI. „Tata era mai mult plecat, fie la spital, fie la facultate, apoi a stat multă vreme la Craiova, iar mama, medic pediatru, ca să poată avea grijă de noi, ne lua în tabere unde lucra cu delegaţie. Mergeam la mare, la Năvodari, unde erau vreo 3-4 barăci care alcătuiau colonia de copii, apoi am fost şi la Homorod unde a izbucnit o epidemie de scarlatină, pe care mama a reuşit să o ţină în loc şi tot aşa. Am învăţat multe de la ea. În 1956 odată cu reforma din sistemul sanitar, din medic pediatru, a devenit medic neuropsihitaru pentru copii. A fost obligată să îşi schimbe domeniul, aşa că a început să învețe și să o ia de la capăt cu pregătirea. Policlinica se afla în zona Pieței Galați, se numea Centrul de Neuropsihiatrie Infantilă. Apoi i-au mutat în spatele Tribunalului, pe cheiul Dâmboviței și de acolo a ieșit la pensie; a mai lucrat la Policlinca cu plată de ps trada Negustori”.
BOGDAN MIRCEA ROBACKI a absolvit Şcoala Elementară cu clase separate, de fete și de băieți, apoi Liceul „I.L Caragiale”. Chiar dacă şi-a dori să fie inginer, a dat examen la Facultatea de Medicină; a picat, așa că l-au luat imediat în Armată, la Marină, la Mangalia unde a rămas doi ani. A mai încercat să dea examen, militar în termen fiind, tot la Medicină, dar a picat. După încă un an de pregătire, a intrat la facultate în 1967 și a absolvit în 1973. „Îmi plăcea și mă pasiona tehnica, dar am fost nevoit să urmez cariera părinților. Pe vremea mea, Bacalaureatul se numea Examen de Maturitate şi era foarte dificil: într-o singură zi am dat examen oral la 7 materii, trecând de la o comisie la alta. Am mai dat şi două exemene scrise, la limba română şi matematică, unde am luat notă mică și am crezut că ingineria nu e de mine”. 
După absolvirea U.M.F.„Carol Davila” din Bucureşti, BOGDAN MIRCEA ROBACKI a fost repartizat, prin telespeacker, la țară, în satul Dobrun, comuna Osica de Jos, lângă Caracal. „Aveam şapte sate de acoperit, ca medic. Am stat, da fapt am rezistat acolo patru ani, doi ani la Dobrun și doi ani la Rentea, mai aproape de Caracal. Prima leafă de doctor a fost de 1.050 lei, foarte puțin… Erau condiţii foarte grele; nu aveam lumină de multe ori, nu primeam lemne de la Consiliul Popular, era foarte frig, dar apa de la fântână era foarte bună. Dispensarul se afla la marginea localității Osica de Jos. Îl construiseră sătenii și, ca să nu se certe, au ales să se afle între sate. Trebuia sa fac rost de fân pentru cal, pentru că aveam o șaretă. Luam tensiunea pacienților pe sub mâneca paltonului. Nu puteam să îi dezbrac, pentru că era prea frig. Am învățat însă foarte multe lucruri, la țară, multe dintre cazuri fiind grave. Atunci când tata îmi împrumta masina, o Dacie 1100, dar după ce îl duceam la Craiova şi plăteam benzina, îi duceam eu pe pacienţi la spital, la Caracal. Pe Facebook, m-a găsit un pacient. Avea 14 ani atunci, l-am făcut bine, l-am tratat cu atenție şi m-a ținut minte, iar acum e bunic. Mă salută în fiecare dimineață”.
Fireşte, tânărul medic BOGDAN MIRCEA ROBACKI a dat examen ca să vină la oraș. Prima dată a picat, a doua oară a luat examenul, dar era un post la Iași și nu i-a convenit (se căsătorise, voia să ajungă în Bucureşti, la familie), iar a treia oară, deşi a luat din nou examenul, a refuzat postul care era la Târgu Mureș; a avut norocul să apară între timp un singur post în Capitală, pentru specialitate ORL la Spitalul ”Dr. Victor Gomoiu”, pe atunci Spitalul ”23 August”. Era în 1977, imediat după cutremurul din 4 martie… La examenul de specialist ORL din 1981 a fost primul pe țară. „Îmi doream chirurgie sau ATI, dar, așa a fost să fie” – povesteşte. „Șef de secție ORL era Profesorul Mircea Ciurea, fost coleg cu părinții mei; am avut şi noroc că stagiul îl făcusem la Spitalul Colțea, cu Profesorul Cincă care mă repartizase la un asistent său Dr. Mircea Ciobanu, bun profesionsit, dar de care nu reuşeam să dau. Ţin minte că, fiind de negăsit i se spunea
A devenit apoi medic la Policlinica pentru Copii ”23 august”, în Bariera Vergului, care ținea tot de spital, apoi a fost detaşat la Policinica de Copii ”Pescăruș” (aparţinea de Spitalul Pantelimon), pe fostul Bulevardul Muncii, acum Bulevardul Basarabiei. „Era o o clădire goală, la propriu și la figurat. Fusese o fostă grădiniță pe care o mutaseră în altă locație, iar acolo nu exista nimic. Spitalul Pantelimon nu avea policlinica pentru copii şi a fost obligat să înfiinţeze una, cu orice preţ. Am inceput sa cerem de la alţii mobilier, aparatură…. Director era doamna Doctor Heindrich, al cărei soţ era inginer la Uzinele Griviţa, şi care, după proiectele mele, ne-a ajutat cu elemente de mobiler, şuruburi, piulițe. Am avut noroc că m-a urmat asistenta mea, om foarte improtant intr-un cabinte ORL de Pediatrie. Copilul trebuie ținut într-un anume fel, pentru ca eu să îi pot vedea nasul, gâtul, urechile. Plânge, se zbate, mai ales dacă este mic şi nu îl poţi consulta. Este ca o simbioză, o sincronizare între medic şi asistent, plus că tot asistenta avea gestiunea materialelor, a instrumentarului, a aparaturii, mobilierului. Era greu să găsesti un astfel de om priceput, dedicat, intergru! Revoluţia de la 1989 m-a prins acolo.”
La policlinica pentru copii a cunoscut-o pe CICI, aşa cum îi spune soţiei sale, CECILIA MARIA TOMESCU. Era asistentă medicală, specializată în gimnastică ortoptică, adică gimnastica ochiului, a globului ocular pentru copiii care sufereau de mai ales de strabism. Amândoi făceau parte din trupa de teatru de amatori, iar ea era personajul Pastiluţă în trupa de teatru de păpuşi. Copiii îi spuneau MAMA CICI. „Dădeam spectacole în spitalele pentru copii, la grădiniţe şi case de copii, chiar şi la azile de bătrâni, dar şi la Teatrul Nottara” – îşi aminteşte doamna Tomescu. „Spectacolele aveau teme medicale, făceam educaţie sanitară şi erau foarte bine primite”. Sunt împreună din 1995 şi s-au căsătorit patru ani mai târziu.
După Revoluţie, fosta sa directoare a fost chemată la Ministerul Sănătății de către Prof.Dr. Dan Enăchescu, un foarte bun organizator, cu experiență și cunoștințe în domeniu. A fost Ministrul al Sănătăţii la începutul anilor ’90, apoi a fost numit în funcţie Prof.Dr. Bogdan Marinescu, bun prieten; se știau din facultate când era asistent. Imediat după ce a fost numită ca Director al Direcţiei Resurse Umane din cadrul Minsiterului, Dr. Heindrich, l-a chemat pe Dr.BOGDAN MIRCEA ROBACKI şi după ce a dat concurs, a fost numit Director Adjunct, misiunea sa fiind să răspundă de asistentele şi asitenţii medicali. „Atunci am cunoscut-o pe Măriuca Ivan, fondatoarea şi preşedinta Fundaţiei CRUCEA ALB-GALBENĂ” – îşi aminteşte medicul. „Am fost în schimburi de experinţă în Franţa, Germania şi Belgia, am avut o bursă şi în Japonia. Am venit cu idei foarte bune, inovatoare în domeniu. Am deblocat posturile de asistent medical si farmacist principal – erau peste 3.000 de candidaţi, am organizat examene de promovare, suspendate de ani de zile, am înfiinţat testele grilă, am adus scanere prin care se puteau citi codurile de bare pe buletinele de analiză ale pacienţilor, aşa cum am văzut în Germania. Voiam să fac lucruri mari, revoluţionare în sistemul sanitar, dar au început tot felul de oprelişti, au apărut sindicatele şi, nu am mai rezistat. Am hotărât să mă retrag definitiv! Pur şi simplu am refuzat să mai fiu medic. Era în 1992 – 1993. Tot atunci am divorţat de fosta soţie şi, în acelaşi an a murit şi tata”.
BOGDAN MIRCEA ROBACKI s-a reorientat şi, până la urmă a făcut ceea ce visa adolescent fiind, când voia să devină inginer. S-a angajat într-un domeniu care combina tehnica, mecanica, electronica şi electrotehnica, dar şi marketingul şi organizarea pe care le stăpânea foarte bine! A devenit partener asociat şi director al firmei care importa baterii VARTA de masina în România. A învăţat şi contabilitate, a făcut şi cursuri de specialitate şi, prinrte alte atribuţii a ţinut contabilitatea firmei vreo 10 ani; s-a pensionat în anul 2011. „Recunsoc că nu mi-a lipsit medicina, profesia, activitatea de doctor. Mie îmi plăcea mecanica auto. Călătoream în ţară şi în străinătate, însoţeam delegaţiile străine care veneau pentru contracte cu firma care mergea foarte bine; vindeam baterii pentru toate maşinile, pentru camioane, maşini de marfă, microbuze, autocare, autobuze, motociclete şi scutere; chiar avansasem discuţii cu Marina Militară care avea nevoie de baterii pentru submarinul lor
În timp, a reuşit să rezolve cu actele care atestau că locuinţa în care se afla şi în care s-a născut îi aparţine de drept; casa a fost a unui ofiţer neamţ, Kronner, rudă cu bunicul său pe care l-a lăsat să locuiasca împreună cu el; a fost luat prizonier, deportat se pare în Siberia, de unde nu a mai fost găsit. I s-a luat tot, casa a fost nationalizată, iar Oficiul de Stat a început să aducă diverşi locatari. Au vrut să dea afară din acest imobil pe care pusese ochii cineva sus-pus de la ICRAL. „Am reuşit să cumpăr casa de la ICRAL, după ce m-am imprumutat”.
CECILIA MARIA TOMESCU s-a născut pe 3 septembrie 1949 în Bucureşti, la Spitalul Militar; tatăl lucra la Compania a III-a Sanitară. La un an a fost detaşat şi s-a mutat cu familia la Radna, lângă Arad, apoi la Lipova, mai târziu la Târgovişte, la Brezoi, la Drăgăşani şi la Râmnicu Vâlcea, iar după ce s-a pensionat, părinţii s-au mutat la ţară, în Dâmbovita, în comuna Sălcioara, la 20 km de Târgovişte. Cecilia a absolvit şcoala primară la Drăgăşani şi Liceul Teoretic din oraş, fiind colegă din clasa I până în clasa a XI-a – se făceau 11 clase, cu Mugur Isărescu, Guvarnatorul BNR.
„Am dat examen la Facultatea de Medicină, la Pediatrie şi am picat la 3 sutimi diferenţă. Am lucrat un an în învăţământ, am predat limba română într-un sat de lângă Drăgăşani, după care m-am hotărât să fac Şcoala Tehnică Postliceală de Asistente Medicale din Râmnicu Vâlcea. Am absolvit-o şi am fost repartizată la Brezoi unde am stat un an şi l-am cunoscut pe fostul meu soţ care a murit în 1989. M-am mutat la Călimăneşti, apoi m-am căsătorit şi am venit în Bucureşti, fiind repartizată la Leagănul de Copii nr. 4, în spatele Spitalului
Cu BOGDAN MIRCEA ROBACKI s-a reîntâlnit după ce acesta îşi dăduse demisia din Ministerul Sănătăţii şi tocmai se angajase la VARTA. „Făceam naveta între cele două locuinţe, eu stăteam în Tineretului, găteam şi pentru Bogdan şi pentru tatal lui, căruia îi spuneam Dom’ Profesor, iar el îmi spunea Duduia Cici. Rămâneam în week-end-uri, dar, după ce mi s-a spart apartamentul – fuseseră 14 spargeri în acrtier în acea seară, am hotărât să îl închiriez unor nepoate şi să mă mut aici definitiv. Era în 1995. Un an mai târziu a murit tatăl lui Bogdan, în 1997 tatăl meu şi în 1998 a murit mama. S-au dus unul dupa celalalt. Doi am purtat doliu!.”
Pe 2 aprilie 1999 s-au căsătorit, dar au hotărât să îşi păstreze, fiecare, numele. Din nefericire, cei doi soţi nu s-au bucurat prea mult de o viaţă tihnită împreună, pentru că au aparut marile probleme de sănătate. În vara anului 2005, Cecilia a paralizat brusc şi nu se mai putea mişca aproape deloc; ridica doar mâinile. A rămas internată câteva săptămâni. Fără un diagnostic clar, fără formule de tratament care fuseseră încercate în repetate rânduri.
După doi ani de chin, BOGDAN MIRCEA ROBACKI a aflat de echipa Fundaţiei CRUCEA ALB GALBENĂ şi, după o discuţie cu Preşedinta Măriuca Ivan, pe care a reîntâlnit-o după ani, inimoasele asistente s-au ocupat rând pe rând, vreme de mai bine de 15 ani, de soţia sa imobilizată la pat. Primii paşi i-a făcut abia după un an şi jumătate. Acum merge doar cu cadrul sau sprijindu-se de pereţii casei. Cu opt ani în urmă s-a îmbolnavit grav şi doamnul Robacki: a făcut un AVC şi cu greu a putu fi salvat. “Acum ne ajutăm şi ne sprijinim reciproc, aşa cum putem! Suprevieţuim şi ne târâm, dar suntem împreună şi asta este cel mai important! Nu ştiu ce ne-a fi făcut fără ajutorul şi susţinerea oamenilor de bine de la Fundaţia CRUCEA ALB GALBENĂ cărora le datorăm viaţa!”
De peste 25 de ani, membrii echipei Fundația CRUCEA ALB-GALBENĂ România (Președinte Măriuca Ivan), alături de “eroii din umbră”, alcătuiesc o mare și frumoasă familie aflată în slujba a mii de pacienți, în mare parte vârstnici singuri, aflați în nevoie, cu grave probleme medicale. Sunt oameni cu inimă mare, dedicați meseriei și devotați binelui care luptă să meargă înainte, în folosul comunității, în ciuda greutăților de tot felul, a problemelor legate de atragerea de fonduri sau a lipsei empatie din partea autorităților.
Fundația CRUCEA ALB-GALBENĂ ROMÂNIA este primul furnizor autorizat și acreditat de servicii medicale și sociale pentru vârstnici. Până acum, a acordat asistență la peste 30.000 de seniori, dezvoltând proiecte, în parteneriat cu societatea civilă, cu autoritățile, cu oameni de bine sau din fonduri europene. Nicio clipă nu trebuie să uităm că, în locul fiecăruia dintre acești pacienți putem fi noi, pot fi părinții și bunicii noștri. Împreună trebuie să fim responsabili pentru fiecare dintre acești oameni aflați în nevoie și să dovedim că ne pasă!
Cei care doresc să ajute vârstnicii singuri o pot face prin donații în contul:
FUNDAȚIA CRUCEA ALB-GALBENĂ ROMÂNIA – IBAN RO76 RNCB 0071 0114 3379 0001 – deschis la BCR
Și tu poți fi alături de noi!
Află mai multe, aici: https://www.cag.ro/cum-ne-puteti-ajuta/